Președintele țării a adresat un mesaj de Ziua Suveranității
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a transmis astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Suveranității Republicii Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Acum 31 de ani, în ziua de 23 iunie, deputații Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești au adoptat Declarația de Suveranitate. Era un eveniment politic major, care semnala un prim pas în constituirea viitorului stat Republica Moldova. Prin acest pas, de rând cu balticii, ucrainenii, georgienii sau rușii, Moldova renunța la totalitarism și trecea la valorile statului democratic.
Fiecare dintre cele 15 foste republici sovietice și-a valorificat de propria manieră Suveranitatea obținută. Pentru Republica Moldova, ca și acum 31 de ani, aceasta este „condiția firească și necesară a existenței statalității”, documentul ce proclamă supremația legii și stipulează caracterul unitar și indivizibil al statului”, se arată în mesajul președintelui Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că evenimentele prin care a trecut de atunci țara noastră, inclusiv tentativele de instaurare a unui regim autoritar sau cele de capturare a statului și instituțiilor în folosul unor interese particulare sau de grup, ne spun că democrația trebuie apărată în fiecare zi, iar libertatea nu este doar o declarație. „Și democrația, și libertatea înseamnă luptă continuă. O luptă în care trebuie să învingă dreptul cetățeanului de a decide liber și nesilit de nimeni asupra propriului prezent și viitor. Despre aceasta este și îmi doresc să fie în continuare Suveranitatea noastră”, a subliniat președintele Republicii Moldova.
Ziua Suveranității Republicii Moldova este marcată în fiecare an la data de 23 iunie.
foto: presedintie.md
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”
Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Seimasului Republicii Lituania
Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, analizate la reuniunea Consiliului de Experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Declarațiile de presă susținute în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Finanțare suplimentară pentru dezvoltarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor solide din mai multe regiuni ale țării
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
Cercetătorii au dezvoltat o analiză de sânge pentru depistarea cancerului de sân în stadiu incipient
Ministerul Educației și Cercetării va avea un nou secretar de stat
Meteorologii au emis Cod galben de ceață. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri
Incendiu la o fabrică de mezeluri din Brăviceni: acoperișul și panourile solare au fost distruse
Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” începe astăzi la Chișinău. Programul evenimentelor
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
Zeci de lideri europeni se întâlnesc joi și vineri la Dublin pentru discuții despre Ucraina, securitatea europeană și AI
Cel puțin doi morți și 17 răniți după prăbușirea unui imobil la New York
VIDEO // Doi polițiști au ajuns la spital după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident
Agenda evenimentelor, joi, 12 noiembrie
Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
FOTO // Profesori de pe ambele maluri ale Nistrului au învățat tehnici de restaurare a clădirilor istorice
Scriitorul austriac Thomas Glavinic, la Chișinău: O întâlnire despre puterea literaturii de a explora realitatea
FOTO // Un nou chioșc de apă potabilă a fost construit în satul Gribova, raionul Drochia
VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, la Dublin: „Anii lucrați legal în Irlanda vor fi luați în calcul la stabilirea pensiei”
Acordul privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Irlanda, semnat la Dublin în prezența Președintei Maia Sandu