Vicepremierul Nicu Popescu a discutat la ministeriala OSCE cu omologi din peste 20 de țări
Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Maraton diplomatic la Łódź, unde șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu, împreună cu miniștrii de externe și înalți oficiali din întreaga regiune OSCE, a participat la cel de-al 29-lea Consiliu al miniștrilor afacerilor externe, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
„În aceste momente de cumpăna pentru țara noastră și regiune este mai important ca niciodată să ne asigurăm de sprijinul și solidaritatea partenerilor noștri - cei care susțin libertatea și europenitatea noastră.
Am adresat în numele țării noastre în fața ceor 56 de state participante la OSCE, 11 parteneri pentru cooperare și mai mulți oficiali înalți din alte organizații internaționale, discursul național în care m-am referit la principalele teme de actualitate pentru securitatea în spațiul OSCE, precum și consecințele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei și impactul pentru țara noastră în plan energetic și socio-economic”, a spus ministrul Nicu Popescu la încheierea reuniunii.
Oficialul a abordat agenda bilaterală cu omologii săi și organizarea în anul viitor a Summitului Comunității Politice Europene, care va fi găzduit în Republica Moldova, vorbind cu miniștrii de externe despre procesul de organizare și cum putem dezvolta această inițiativă comună în beneficiul cetățenilor pe continentul european.
La întrevederea cu ministrul Bogdan Aurescu, delegațiile Republicii Moldova și României, împreună de 1 decembrie, la reuniunea ministerială a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa au marcat Ziua Națională a României, întărind comunitatea de istorie, cultură și limbă care ne unește în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană.
O altă veste excelentă a venit de la Rabat, unde Comitetul UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial a adoptat decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Cu omologul ucrainean Dmytro Kuleba diplomatul a discutat cum putem coopera mai strâns în domeniile de interes reciproc. Republica Moldova este solidară cu Ucraina și condamnăm ferm războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva țării vecine.
Ministrul Nicu Popescu a avut o discuție consistentă cu Victoria Nuland, subsecretara de stat pentru afaceri politice a SUA, cu care a vorbit despre fortificarea relației moldo-americane în contextul Dialogului strategic bilateral, subiectele de actualitate de pe agenda regională ca urmare a consecințelor dramatice generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reglementarea conflictului transnistrean.
Demnitarul a apreciat suportul substanțial al Statelor Unite ale Americii pentru întărirea rezilienței și combaterea consecințelor nefaste ale crizei economice și energetice.
La întrevederea cu ministrul de stat pentru afaceri externe al Japoniei, Shunsuke Takei, s-a vorbit despre bunele noastre relații bilaterale concretizate în proiecte și inițiative în domenii sectoriale, despre investițiile japoneze din țara noastră care generează locuri de muncă, dar și despre provocările generate de războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei, în special în sfera energetică și umanitară.
De asemenea, s-a efectuat în cadrul discuției și un schimb de opinii privind situația regională în Europa dar și în Asia.
În marja ministrialei OSCE, cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, diplomații au socializat despre situația de securitate regională în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, criza acută în domeniul energetic, inclusiv penuria de electricitate din țara noastră ca urmare a atacurilor masive ale Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din țara vecină.
„Am reiterat șefului diplomației europene, determinarea autorităților pentru realizarea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
De asemenea, am continuat discuția despre fortificarea securității țării noastre prin intermediul Facilității europene pentru pace.
Acest subiect a reprezentat și obiectul consultărilor noastre recente la cea de-a 6-a rundă a consultărilor în domeniul securității și apărării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a punctat vicepremierul Nicu Popescu.
O discuție foarte consistentă a fost și cu ministrul afacerilor externe al Finlandei Pekka Haavisto.
Șefii ambelor diplomații au vorbit despre consecințele dramatice ale războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv pentru țara noastră în special în sectorul energetic.
Finlanda este un prieten al țării noastre, care ne sprijină în procesul de reforme orientate pentru modernizarea europeană a Republicii Moldova.
Omologul finlandez a vorbit și despre procesul de aderare al Finlandei la NATO.
Împreună cu ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Rastislav Káčer, ministrul Nicu Popescu a efectuat un schimb de opinii privind situația regională și impactul războiului de agresiune rus în Ucraina.
Șeful diplomației slovace a menționat susținerea puternică a demersurilor autorităților de la Chișinău privind reformele care vizează modernizarea europeană a țării noastre.
Cu ministrul federal pentru afaceri europene și internaționale al Austriei, Alexander Schallenberg, s-au referit la hotărârea autorităților de a livra reformele solicitate de cetățeni pentru fortificarea cursului de aderare la Uniunea Europeană.
„Am abordat cu ministrul austriac problematica liberalizării transportului rutier de mărfuri pe teritoriul statelor UE, astfel încât operatorii de transport rutier autohtoni să poată efectua transportări internaționale prin UE pentru exporturile moldovenești, fără autorizații de transport rutier”, a mai precizat vicepremierul Nicu Popescu.
În debutul întrevederii cu ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, oficialii au semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în cadrul Programului Stipendium Hungaricum pentru anii 2023 - 2025.
Documentul prevede oferirea în fiecare an câte 40 de burse repartizate pentru diferite cicluri de studii: 25 pentru studii de licență, 10 pentru studii de masterat și cinci pentru studii de doctorat.
Și cu omologul maghiar, ministrul Nicu Popescu a vorbit despre liberalizarea transportului rutier de mărfuri pe teritoriul statelor UE, primind asigurări că Ungaria va susține această propunere în contextul situației complexe de securitate care afectează rețelele de transport.
„L-am felicitat pe ministrul afacerilor externe al Poloniei Zbigniew Rau pentru deținerea exemplară în acest an a președinției în exercițiu a Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa.
Am vorbit cu șeful diplomației polone și despre provocările curente cauzate de războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv în sfera energetică, convenind să identificăm soluții alternative pentru consolidarea rezilienței energetice a țării noastre”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău.
Cu miniștrii de externe ai Suediei, Tobias Billström, Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, Estoniei, Urmas Reinsalu, Greciei, Nikos Dendias, s-a vorbit despre eforturile susținute ale autorităților de la Chișinău în procesul de integrare europeană.
Cu ministra afacerilor externe, educației și sportului a Liechtenstein, Dominique Hasler, oficialii s-au referit la impactul războiului din țara vecină asupra Moldovei, în special criza energetică și socio-economică generată în întreaga regiune, precum și despre cooperarea în domeniul educației și sprijinul școlilor din țara noastră prin intermediul unor programe bilaterale.
La întâlnirea cu Thórdís Kolbrún Reykfjörd Gylfadóttir, ministra afacerilor externe a Islandei, oficialii au vorbit despre provocările comune în spațiul european dictate de actualul mediu de securitate, despre necesitatea de a consolida cooperarea bilaterală moldo-islandeză, în special pe dimensiunea tranziției verzi și a investițiilor în energia regenerabilă.
Potențialul relațiilor bilaterale, a fost abordat cu omologul sanmarinez, Luca Beccari, ministrul afacerilor externe al Republicii San Marino.
Ambele noastre state sunt determinate să contribuie la pacea, securitatea și prosperitatea pe continentul european.
Pe lângă programul întrevederilor oficiale în marja celei de-a 29-a reuniuni a Consiliului miniștrilor afacerilor externe ai statelor participante la OSCE de la Łódź, Polonia, vicepremierul Nicu Popescu a desfășurat mai multe întrevederi de tip pull aside.
Cu șeful diplomației britanice James Cleverly a vorbit despre consecințele dramatice ale acestui război brutal pe continentul european și modalitățile de consolidare a rezilienței Republicii Moldova.
„Vom fortifica parteneriatul nostru strategic în beneficiul cetățenilor ambelor state”, a spus diplomatul moldovean.
Împreună cu ministra de externe a Norvegiei, Anniken Huitfeldt, s-au referit la criza energetică ca o consecință a războiului injust al Rusiei împotriva Ucrainei.
Țara noastră este în căutarea unor surse alternative de energie, iar suportul autorităților de la Oslo este înalt apreciat.
Cu Isabelle Berro-Amadeï, ministra afacerilor externe și a cooperării din Principatul Monaco s-a convenit impulsionarea cooperării moldo-monegasce în beneficiul cetățenilor noștri.
Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere și cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar al Sfântului Scaun pentru relațiile cu țările lumii.
„Ne-am referit la consecințele dramatice ale războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, criza umanitară generată de conflict, inclusiv aportul țării noastre la găzduirea refugiaților ucraineni”, a punctat Nicu Popescu.
Totodată, șeful diplomației Republicii Moldova l-a felicitat pe omologul său macedonean Bujar Osmani, pentru preluarea începând cu anul 2023 a președinției în exercițiu a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Foto: MAEIE
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură
Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș
Republica Moldova va deschide negocierile cu UE pentru clusterele 2 – Piața internă și 3 – Competitivitate și creștere incluzivă
Învățământul profesional tehnic din R. Moldova va fi modernizat cu sprijinul UE. Maia Sandu: „Un exemplu al beneficiilor pe care le aduce parcursul european”
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Elevii din Ucraina vor avea dreptul la studii în română și în alte limbi ale UE. Rada Supremă a adoptat o lege privind drepturile minorităților naționale
CNAM a transferat în avans peste 1 miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna octombrie
Investiții pentru pregătirea specialiștilor. Vasile Tofan: „Meseriile bine învățate aduc salarii mai bune acasă"
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța în prima săptămână din octombrie
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state