
Alexandru Munteanu:„ Este un obiectiv realist ca R. Moldova să adere la UE până în 2028"
Alexandru Munteanu, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, a declarat în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune că aderarea țării la Uniunea Europeană până în 2028 reprezintă un obiectiv realist și prioritar, comunică MOLDPRES.
„Majoritatea cetățenilor au votat pentru integrarea europeană, iar obiectivul rămâne realist: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2028”, a afirmat Munteanu, subliniind că viitorul guvern va transforma programul de guvernare într-un plan strategic clar, combinând obiectivele PAS cu nevoile cetățenilor, astfel încât acestea să fie realizabile.
Premierul propus a menționat că a discutat informal și cu lideri europeni, inclusiv cu președintele Emmanuel Macron și cu Donald Tusk, constatând că mesajul privind parcursul european al Moldovei este bine înțeles și sprijinit.
„Succesul depinde însă în mare măsură de cât de bine ne facem temele acasă”, a explicat Munteanu.
În ceea ce privește securitatea națională, Munteanu a subliniat importanța unei pregătiri preventive:
„Republica Moldova este o țară mică și trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate, având în vedere contextul regional. Experiența mea și ceea ce am văzut în Ucraina arată că pregătirea preventivă este vitală; nu ne putem baza doar pe alții. Este important să construim securitate prin metode eficiente, prin sisteme moderne de protecție cibernetică, infrastructură și cooperare internațională.”
Despre motivele acceptării funcției, Munteanu a afirmat:
„Am acceptat funcția de premier la rugămintea doamnei Președinte. Am venit să contribui concret la viitorul Republicii Moldova. Pentru mine, legătura cu țara mea este profund personală – familia, prietenii și proiectele mele sunt aici.”
El a spus că experiența sa profesională, în sectorul academic, la Banca Națională și la Banca Mondială, precum și gestionarea investițiilor internaționale, l-au pregătit pentru provocările guvernamentale.
„Am folosit jurisdicții internaționale pentru eficiență administrativă și fiscală, respectând legislația și plătind toate impozitele necesare. Experiența mea în gestionarea afacerilor complexe și în medii dificile m-a pregătit pentru provocările guvernamentale”, a adăugat Munteanu.
În privința formării guvernului, acesta a subliniat că dorește continuitate și echilibru.
„Nu doresc schimbări radicale sau pripite în guvern, ci reforme conștiente, eficiente și orientate spre rezultate. În relația cu PAS și cu alte fracțiuni parlamentare, obiectivul meu este să discutăm programul de guvernare în mod pragmatic și transparent, pentru a obține sprijinul necesar implementării politicilor economice și de securitate.”
Viziunea sa pentru mandat include transformarea Republicii Moldova într-un stat european integrat și prosper.
„Mandatul meu nu este limitat strict la patru ani – intenția mea este să fac tot ce depinde de mine pentru ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene până în 2028. Misiunea mea este să contribuim la creșterea economică, la consolidarea statului și la securitatea cetățenilor.”
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Mizez pe continuitate. Diplomația să pună în valoare realizările societății noastre”
Candidatul propus de PAS la funcția de premier dezminte mai multe informații vehiculate în spațiul public. „Am certitudinea că cetățenii merită cât mai multă onestitate și deschidere”
Țările nordice și baltice oferă 3,1 milioane de dolari SUA pentru a consolida reziliența instituțională a MAE
Ministra Justiției, la final de mandat: „Reforma justiției a fost una dintre cele mai ambițioase și complexe procese”
Elena Druță a demisionat din funcția de consilieră a șefei statului pentru relațiile cu diaspora
Daniel Vodă își încheie activitatea în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. „A fost o onoare deosebită pentru mine să vă informez de la această înaltă tribună publică”
Regiunea transnistreană, asigurată cu gaze până pe 15 octombrie. Vicepremierul pentru Reintegrare: „Urmărim cu calm și cu responsabilitate situația din domeniul energetic din stânga Nistrului”
Daniel Vodă: „Guvernul va continua să lucreze într-un ritm disciplinat și coerent, cu menținerea angajamentului pentru implementarea reformelor”
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Accelerarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE trebuie să fie prioritate”
Alertă de securitate la Aeroportul Chișinău după ce a fost găsit un bagaj cu posibil conținut exploziv. Pasagerii au fost evacuați
Explozie puternică într-un bloc din București. Trei etaje au fost distruse
DOC // Decretul prezidențial privind eliberarea Elenei Druță din funcția de consilier pentru relațiile cu diaspora, publicat în Monitorul Oficial
Turcia atinge un record istoric în turismul de croazieră: peste 1,5 milioane de pasageri în opt luni
Volodimir Zelenski a ajuns în SUA pentru discuții cu Donald Trump și companii americane din domeniile apărării și energiei
Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul
Peste 28 milioane de lei au fost investiți prin eVMS.md în luna octombrie, dublu față de septembrie
UE a prezentat planurile pentru apărarea Europei
Agenda evenimentelor, vineri, 17 octombrie
Premierul propus de PAS și-a anulat deja o călătorie planificată și a vorbit despre averea sa: „Nu am avioane, iahturi, dar am suficiente mijloace să-mi asigur familia”
Alexandru Munteanu:„ Este un obiectiv realist ca R. Moldova să adere la UE până în 2028"
Alexandru Munteanu: „Am finalizat evaluarea miniștrilor pentru noul Cabinet în proporție de 80%. Când țara te cheamă, nu poți să refuzi”
Maia Sandu: „Voi convoca discuții ample cu presa, societatea civilă și partidele pentru a identifica soluții împotriva dezinformării”
Maia Sandu, despre desemnarea lui Alexandru Munteanu: „Avem nevoie de un premier cu profil economic care să învioreze economia Republicii Moldova”
Trump s-ar putea întâlni cu Putin la Budapesta. Anunțul președintelui SUA
Vineri, vremea se încălzește ușor în toată țara