Stare de urgență în Israel. Ambasadorul Alexandr Rotman îndeamnă cetățenii să rămână în apropierea adăposturilor
Alexandr Rotman, ambasadorul Republicii Moldova în Statului Israel, a transmis un mesaj oficial către cetățenii moldoveni aflați în această țară, în contextul deteriorării situației de securitate, transmite MOLDPRES.
Potrivit diplomatului, astăzi, 28 februarie 2026, începând cu ora 08:00, pe întreg teritoriul Israelului a fost instituită starea de urgență imediată, în legătură cu operațiunile militare împotriva Iran.
„Toate activitățile non-esențiale sunt interzise, iar instituțiile nu vor fi funcționale. Spațiul aerian este închis, inclusiv Aeroportul Internațional Ben Gurion”, a precizat ambasadorul.
Reprezentanța diplomatică recomandă cetățenilor moldoveni să se afle în imediata apropiere a adăposturilor antirachetă și să urmeze cu strictețe instrucțiunile Comandamentului Frontului Intern.
Instrucțiunile sunt valabile începând de sâmbătă, 28 februarie 2026, ora 08:00, până luni, 2 martie 2026, ora 20:00, cu mențiunea că acestea pot fi actualizate în funcție de evoluția situației de securitate.
Ambasada anunță că vor urma noi comunicări și îi îndeamnă pe cetățeni să urmărească informațiile oficiale actualizate.
Cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistență consulară de urgență la:Telefon: +972 52 778 9772Email: tel-aviv@mfa.gov.md
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk. Provocările generate de crizele actuale, pe agendă
Membrii familiilor diplomaților moldoveni ce activează în Ucraina se vor putea angaja în câmpul muncii
Alexei Buzu, despre reforma APL: „Ne propunem să mergem în fiecare raion pentru a discuta cum putem construi primării puternice pentru localități dezvoltate”
Platformă unică de raportare privind implementarea politicilor publice și a reformelor, instituită de Guvern. Alexei Buzu: „Ne dorim cât mai multă transparență pentru cetățeni și antreprenori”
Vicepremierul Mihai Popșoi la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului: „Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să rămână la baza oricăror aranjamente internaționale”
Ministerul Justiției are un nou secretar de stat
Relațiile dintre Republica Moldova și Liechtenstein, pe agenda discuțiilor la nivel de miniștri de externe
Mihai Isac, analist politic din România: „Războiul din Ucraina a amplificat vulnerabilitățile Republicii Moldova, dar a consolidat opțiunea europeană”
Un marș de solidaritate cu Ucraina s-a desfășurat în centrul capitalei
VIDEO // Ambasadorul Vladislav Kulminski: „Lucrăm intens pentru a transforma parteneriatul dintre R. Moldova și SUA în unul benefic pentru ambele părți și orientat spre rezultate concrete”
Sprijinul Lituaniei pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova, reconfirmat la Chișinău
Intensificarea cooperării dintre Republica Moldova și Elveția, discutată de vicepremierul Mihai Popșoi cu omologul său elvețian
Parlamentari lituanieni, în vizită la Chișinău. Speakerul Igor Grosu: „Republica Moldova are multe de învățat de la Lituania în materie de aderare la UE”
CEC: 36 de partide politice pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 17 mai 2026
1992 - Războiul care nu se uită // Povestea unui polițist de pe Nistru: „Intrau cu mașina blindată în sat și împușcau”
Consolidarea legăturilor moldo-austriece la nivel regional: Vicepremierul Mihai Popșoi, vizită de lucru în landul federal Carintia
Moldelectrica a finalizat evaluarea ofertelor financiare pentru achiziția capacităților de echilibrare
Secretarul de stat american Marco Rubio va efectua o vizită în Israel pentru discuții privind Iranul și priorități regionale
VIDEO // Investiție strategică în sectorul avicol: O nouă fabrică de furaje, unică în Moldova, se construiește cu sprijinul financiar al UE
ADR Nord își consolidează dialogul european pentru dezvoltare regională prin stabilirea unui parteneriat cu asociaţia EURADA de la Bruxelles
Modernizarea sistemului național de laboratoare pentru siguranța alimentelor: Chișinăul și Uniunea Europeană au stabilit foaia de parcurs
Moldova accelerează tranziția către o economie verde: Sistemul modern de monitorizare a emisiilor va deveni funcțional până la sfârșitul anului
MAE avertizează cetățenii moldoveni asupra riscurilor de securitate în Statul Israel
Un monument în memoria preoților deportați în Siberia și a generalului Stan Poetaș va fi inaugurat la Otaci
Cercetătorii descoperă de ce femeile resimt durerea mai mult timp decât bărbații
Investiție majoră în infrastructura de mediu din raionul Nisporeni: ADR Centru lansează licitația pentru construcția unei stații de epurare la Vărzăreşti
FOTO // Lucrări în plină desfășurare la Podul de Flori de la Ungheni. Construcția avansează simultan pe ambele maluri ale râului Prut
Evoluțiile pe piața internă și relațiile externe, discutate de vicepremiera Cristina Gherasimov la Bruxelles
Cercetătoarele din R. Moldova, premiate de Ziua Femeilor și Fetelor în Știință
Reforma administrației publice locale a fost consultată deja în 26 de raioane ale Republicii Moldova