Alegeri parlamentare 2025
Ambasadorul Victor Chirilă: „Republica Moldova este ținta unui război hibrid total, hibrid și nemilos, declanșat de Federația Rusă”
Republica Moldova se confruntă cu un „război total, hibrid și nemilos” lansat de Federația Rusă, care vizează nu doar actualele autorități, ci întreaga societate și dorința acesteia de a trăi liber și de a adera la Uniunea Europeană. Declarațiile aparțin ambasadorului Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, într-un interviu acordat agenției AGERPRES. Totodată, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare, diplomatul a subliniat că acest scrutin este unul decisiv pentru calea europeană a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Victor Chirilă a menționat că războiul hibrid Rusia implică diverse pârghii și instituții care, în mod normal, ar trebui să servească interesul național.
„Se folosesc instituții care nu ar trebui să se implice în astfel de acțiuni. Mă refer și la o parte a Bisericii Ortodoxe aflate sub Patriarhia Moscovei, la anumite partide politice – cunoscute de cetățeni, dar pe care nu le voi menționa – și chiar la persoane private”, a precizat ambasadorul.
El a atras atenția asupra faptului că există documente și investigații ale autorităților de la Chișinău care confirmă legături între partide politice și cercuri criminale.
Potrivit ambasadorului, scopul acestor acțiuni este de a împiedica parcursul european al Republicii Moldova și aspirațiile cetățenilor săi.
„Uniunea Europeană este simbolul păcii, ea a fost creată pentru a menține pacea, iar acest lucru este vital pentru noi. Vrem să construim o societate prosperă, bazată pe libertate, demnitate și respectarea drepturilor fundamentale”, a spus Victor Chirilă.
Dezinformarea și rezistența cetățenilor
Referindu-se la influența dezinformării, Victor Chirilă a spus că presiunea, manipularea, dezinformarea este foarte mare, iar fake news-urile curg în fiecare zi. Totodată, el a opinat că societatea civilă este foarte activă, iar presa de investigație descoperă și ajută cetățenii să înțeleagă ce se întâmplă.
„Autoritățile noastre, care au mandatul să asigure ordinea și să asigure integritatea alegerilor parlamentare și nu doar parlamentare, lucrează tot mai bine, au demonstrat-o și la alegerile din anul trecut și vedem că și de această dată își fac misiunea și îndeplinesc misiunea foarte bine. Contracarează în fiecare zi rețele create de interpuși ruși, interpuși ai rețelelor rusești pentru a ne corupe, pentru a ne manipula, pentru a ne dezorienta, pentru a ne convinge să nu ieșim la votare sau, în genere, să votăm un exponent al intereselor Federației Ruse în Republica Moldova”, a spus Chirilă.
Ambasadorul a notat că, deși fake news-ul rămâne o problemă gravă, cetățenii devin tot mai prudenți.
„Am demonstrat și la alegerile prezidențiale din România că nu ne-au împiedicat manipulările să susținem un candidat care corespunde aspirațiilor noastre democratice și europene. România este astăzi garantul securității noastre energetice și al prosperității economice. Comerțul nostru cu România va crește exponențial, pe măsură ce ne integrăm în piața unică europeană”, a precizat ambasadorul.
România – garant al securității energetice și economice
Ambasadorul a subliniat importanța parteneriatului strategic cu România.
„România este astăzi garantul securității noastre energetice și al prosperității economice. Piața numărul unu pentru produsele noastre este România, iar comerțul va crește exponențial pe măsură ce ne integrăm în piața unică europeană”, a precizat Chirilă.
El a menționat că investițiile reciproce sunt foarte mari și în continuă expansiunea.
„Suntem într-un proces accelerat de integrare economică. Recreăm un spațiu firesc de dezvoltare, care a fost întrerupt la mijlocul secolului XX din motive externe. Acum ne reconectăm și trebuie să continuăm pe această cale”, a adăugat ambasadorul.
Alegerile din 28 septembrie – un moment decisiv
În contextul alegerilor parlamentare anticipate din 28 septembrie, Chirilă a avertizat că rezultatul scrutinului va fi decisiv pentru viitorul european al țării.
„Dacă vom avea un parlament pro-rus, anti-european, lucrurile se complică grav. 30% din bugetul Republicii Moldova depinde de asistența financiară occidentală, în primul rând a Uniunii Europene. Securitatea noastră energetică depinde de gazele și energia electrică procurate prin România. În toamnă vom da în exploatare o linie de înaltă tensiune care ne va conecta direct la România, iar alte două linii vor fi construite în anii următori”, a explicat el.
În acest context, ambasadorul a chemat autoritățile locale și cetățenii să evalueze pragmatic situația.
„Nu ne ajută frustrarea. Gândiți-vă la soarta oamenilor și a localităților. Drumurile, podurile, apeductele, școlile reabilitate – toate aceste proiecte sunt posibile datorită sprijinului Uniunii Europene și României. Oameni buni, votați cu inima pentru cei dragi, dar și cu mintea, cu realism și pragmatism”, a îndemnat Victor Chirilă.
Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025
VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile
CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025
Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”
Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei
Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”
Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025
Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”
Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență
Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”
VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”
VIDEO // Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, trasează prioritățile pentru securitatea la Marea Neagră: „Urmează să construim pacea în regiune”
Ministrul Apărării, la Conferința privind securitatea la Marea Neagră: „Încălcările recente ale spațiului aerian de către dronele rusești demonstrează necesitatea investițiilor continue în apărarea aeriană și în tehnologii moderne”
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova
Serviciul Vamal anunță noi cerințe de notificare electronică pentru operatorii economici care tranzitează Austria
Reguli noi pentru magazine și comercianți: afișarea țării de origine a produselor devine obligatorie