ro

 

Politică
22 Martie, 2026 / 11:56
/ Acum 1 zi

Oportunitățile Chinei împărtășite în lume. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Aprofundarea cooperării bilaterale poate aduce beneficii Republicii Moldova”

Cooperarea dintre Republica Moldova și China intră într-o nouă etapă de dezvoltare în contextul adoptării celui de-al 15-lea Plan cincinal de dezvoltare economică și socială al Beijingului, document strategic care deschide oportunități concrete pentru Chișinău. Declarațiile au fost făcute de ambasadoarea Chinei la Chișinău, Dong Zhihua, în cadrul unei conferințe tematice dedicate oportunităților pe care le oferă China în lume, transmite MOLDPRES.

Potrivit diplomatei, planul adoptat de Marea Adunare Națională a Reprezentanților Poporului trasează direcțiile de dezvoltare ale Chinei pentru următorii cinci ani și reprezintă „nu doar un plan de modernizare internă, ci și o invitație adresată altor state de a avansa împreună pe calea dezvoltării”.

Ambasadoarea Chinei la Chișinău subliniază că aprofundarea cooperării bilaterale poate aduce beneficii economice, sociale și politice pentru Republica Moldova, contribuind totodată la stabilitatea și dezvoltarea regională.

„Republica Moldova avansează în prezent în procesul de aderare la Uniunea Europeană. China respectă alegerea Moldovei de integrare europeană și este dispusă să continue să ofere sprijin, în măsura posibilităților, pentru dezvoltarea țării și îmbunătățirea nivelului de trai al poporului moldovenesc. Relațiile China–UE ar trebui definite ca un parteneriat, caracterizat prin cooperare, bazat pe autonomie și orientat spre beneficii reciproce. China, fiind un partener de cooperare solid și credibil, este dispusă să colaboreze cu Moldova, pe baza respectului și avantajului reciproc, pentru aprofundarea cooperării în diverse domenii, promovarea unei dezvoltări sănătoase a relațiilor bilaterale și contribuția comună la pacea, stabilitatea și prosperitatea regională”, a declarat ambasadoare în discursul rostit la deschiderea Conferinței „China în primăvară: Oportunitățile Chinei, împărtășite în lume”.


Dong Zhihua a menționat că economia Chinei, care a înregistrat o creștere medie anuală de peste 5% în ultimii ani, rămâne un „motor de creștere” global, oferind stabilitate lanțurilor de aprovizionare și noi piețe pentru exporturi. În acest context, China a devenit deja unul dintre principalii parteneri comerciali ai Moldovei și este interesată să importe mai multe produse moldovenești, în special vinuri și produse agroalimentare.

„Anul trecut, China a devenit al doilea partener comercial al Republicii Moldova și este dispusă să colaboreze cu partea moldovenească pentru a promova exportul către China al unui volum mai mare de vinuri, produse agricole și alimentare din Moldova”, a declarat Dong Zhihua .


Totodată, partea chineză încurajează participarea Moldovei la inițiativele de promovare a exporturilor pe piața chineză, dar și valorificarea potențialului logistic oferit de rutele comerciale China–Europa. Ambasadoarea a menționat construcția noului coridor terestru-maritim din vestul Chinei, implementarea programului „Vama inteligentă”. Republica Moldova este văzută ca un punct strategic în regiunea Europei Centrale și de Est.

„Republica Moldova se află pe un important coridor din Europa Centrală și de Est, având avantaje geografice evidente. În contextul geopolitic actual, complex, rețeaua de conectivitate dezvoltată de trenurile de marfă China–Europa joacă un rol esențial în menținerea stabilității lanțurilor de aprovizionare regionale. Moldova poate valorifica acest coridor pentru a-și extinde comerțul extern. China este dispusă să continue să sprijine, în funcție de necesitățile părții moldovene, implementarea proiectelor sociale „mici, dar frumoase”, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a țării”, a declarat ambasadoarea.


Modelul de dezvoltare promovat de China pune accent pe bunăstarea cetățenilor, incluziune și consultare publică largă. Planul cincinal a fost elaborat pe baza a milioane de propuneri venite din partea populației, ceea ce, potrivit ambasadoarei, reflectă orientarea spre politici publice adaptate nevoilor reale ale societății, a mai subliniat ambasadoarea.

În contextul transformărilor globale accelerate, China își consolidează tot mai vizibil rolul pe scena internațională, inclusiv în raport cu Republica Moldova. Experții consideră că modelul chinez de dezvoltare și inițiativele promovate de Beijing pot reprezenta oportunități importante pentru Chișinău, mai ales în perspectiva integrării europene.

Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, Victor Juc, susține că lumea traversează o perioadă de „remodelare a ordinii mondiale”, iar China joacă un rol tot mai relevant în acest proces. Potrivit lui, modelul promovat de Beijing, axat pe echitate și dezvoltare economică, se remarcă prin investițiile directe realizate în diverse state, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Expertul consideră că China ar putea avea un rol important inclusiv în contextul relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în condițiile în care ordinea globală devine tot mai fragmentată. În opinia sa, Beijingul nu urmărește neapărat statutul de superputere clasică, ci mai degrabă își asumă un rol de „gestionare și administrare” a echilibrelor globale.

 „Cert este că lumea actuală trece printr-o perioadă de remodelare a ordinii mondiale. Modelul de echitate al Chinei este unul foarte important. Trebuie să subliniem că și din punct de vedere al dezvoltării economice, China vine cu investiții directe în alte țări fie acestea mai puțin sau mai bine dezvoltate. Cred că un rol important i-ar reveni Chinei în contextu unei alinațe între Republica Moldova și Uniunea Europeană. China încă nu a devenit cea de-a doua supraputere și cred că nici nu urmărește acest scop. Astăzi lumea este orientată spre fragmentare și eu cred că anume Chinei îi revine rolul global de gestionare și administrare”, a declarat Victor Juc în cadrul conferinței.


La rândul său, fostul ambasador al Republicii Moldova în China, Dumitru Braghiș, evidențiază transformările spectaculoase prin care a trecut această țară în ultimele decenii. El afirmă că evoluțiile observate în China reflectă o dinamică puternică de dezvoltare, susținută de inițiative globale ambițioase.

„Prima dată am fost în China în 1990, ulterior am venit peste 30 de ani - în 2020 și am rămas impresionat de ce ceea ce am văzut, schimbările radicale prin care a trecut această țară. În ultima vreme apar foarte multe inițiative globale importante care plasează China în fruntea mișcărilor de dezvoltare a lumii”, a declarat Dumitru Braghiș.

Braghiș subliniază în special importanța inițiativei „O centură, Un drum”, care, în opinia sa, devine tot mai accesibilă și pentru state precum Republica Moldova. Dacă la început proiectele erau de amploare foarte mare, în prezent există posibilitatea implementării unor proiecte mai mici, inclusiv sub 10 milioane de dolari, ceea ce le face realizabile și pentru Chișinău.

În acest context, fostul diplomat consideră că autoritățile moldovene ar trebui să valorifice mai activ aceste oportunități, în condițiile în care China își extinde inițiativele și influența economică la nivel global.

Conferința „China în primăvară: Oportunitățile Chinei, împărtășite în lume” a fost organizată de China Media Group în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

 

 

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Sprijin larg în Parlamentul European pentru procesul de integrare a Republicii Moldova în UE. Igor Grosu: „Moldova își face temele, iar sprijinul partenerilor europeni ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun”

/ Acum 3 zile

Moldova extinde cooperarea cu OCDE pentru consolidarea instituțiilor

/ Acum 3 zile

Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Bruxelles de speakerul Igor Grosu și președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

/ Acum 3 zile

Siegfried Mureșan: „Republica Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la Uniunea Europeană”

/ Acum 4 zile

Guvernul a acceptat demisia șefului adjunct al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat

/ Acum 4 zile

Irlanda sprijină parcursul european al Chișinăului. Thomas Byrne: „Moldova trebuie să stea la aceeași masă cu statele membre ale UE”

/ Acum 4 zile

Speakerul Igor Grosu, în discuții cu președintele Camerei Reprezentanților din Belgia: „Relația dintre țările noastre devine tot mai puternică”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, despre drona depistată în sudul țării: „Este o încălcare gravă a spațiului nostru aerian și o amenințare la adresa cetățenilor”

/ Acum 4 zile

Ministrul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu omologul său italian, Antonio Tajani. Progresele în procesul de integrare europeană, pe agenda discuțiilor

/ Acum 4 zile

Premierul Alexandru Munteanu, după ce UE a debursat o nouă tranșă din Planul de creștere: „Moldova se modernizează, avem încrederea partenerilor europeni și vom continua să muncim pentru a îmbunătăți viața cetățenilor”

/ Acum 4 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „Partenerii europeni așteaptă din partea Chișinăului un Plan de reintegrare - autoritățile lucrează la realizarea documentului”

/ Acum 4 zile

Dronă depistată la Ștefan Vodă. MAE: „Condamnăm incidentele care pun în pericol securitatea cetățenilor”

/ Acum 4 zile

FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi la conferința Secretariatului Executiv al ICE: „Extinderea UE reprezintă o alegere strategică pentru stabilitatea și prosperitatea continentului”

/ Acum 5 zile

Un grup de deputați efectuează o vizită de studiu la Cartierul General al NATO. Consolidarea securității și stabilității regionale, pe agendă