ro

 

Politică
19 Aprilie, 2026 / 05:15
/ 11 Martie, 2026

Comisia de la Veneția confirmă că legea privind combaterea corupției electorale este compatibilă cu standardele europene. Igor Grosu: „Votul oamenilor nu este de vânzare”

Comisia de la Veneția confirmă că legea privind combaterea corupției electorale este compatibilă cu standardele europene. Anunțul a fpst făcut de speakerul Igor Grosu care susține că modificările incluse în Legea nr. 100/2025 au avut drept scop protejarea alegerilor libere și corecte, comunică MOLDPRES.

Speakerul a precizat că autoritățile au fost nevoite să intervină legislativ după ce, la ultimele scrutine electorale, anumite grupări criminale ar fi încercat să influențeze procesul electoral.

„Cu toții am fost martorii cum grupările criminale au folosit tot arsenalul pentru a deturna parcursul nostru. Am avut parte de exerciții electorale foarte complicate, fără precedent în istoria Republicii Moldova. De aceea, a fost de datoria noastră să acționăm când democrația a fost atacată, să protejăm prin lege fiecare vot, iar grupările criminale din spatele partidelor politice să nu revină în politică sub alt nume”, a declarat speakerul Parlamentului.

Acesta a subliniat că adoptarea modificărilor legislative a fost o măsură necesară pentru protejarea votului cetățenilor și pentru a împiedica revenirea în politică a unor grupări aflate în spatele unor proiecte politice.

Totodată, Igor Grosu a afirmat că autoritățile vor continua eforturile pentru consolidarea democrației, chiar dacă unele decizii pot avea costuri politice.

„Votul oamenilor nu este de vânzare și Moldova nu se vinde. Unele decizii ne costă politic, dar interesul oamenilor este mai presus de orice”, a mai spus președintele Parlamentului.

În cadrul sesiunii Plenarei Comisiei de la Venetia din martie au fost examinate și adoptate două subiecte importante cu privire la Republica Moldova:

1) Opinia Comisiei de la Veneția privind Legea nr.100/2025 cu privire la modificarea unor acte normative (combaterea eficientă a fenomentului corupției electorale și a aspectelor conexe acestuia), urmare a solicitării Parlamentului Republicii Moldova.

2) Amicus Curiae privind statutul și măsurile referitoare la partidele succesorale ale partidelor politice declarate neconstituționale, urmare a solicitării Curții Constituționale din Republica Moldova, privind unele modificări din Legea nr. 294/2007 partidelor politice.

Legea nr.100/2025 a fost elaborată urmare a constatărilor oficiale privind amploarea fără precedent a fenomenului coruperii alegătorilor, ingerințelor externe și utilizării unor mecanisme organizate pentru influențarea proceselor electorale, menționate și în Hotărîrea Curții Constituționale de confirmare a alegerilor prezindențiale din 28.11.2024.

Deci, măsurile adoptate au avut ca scop instituirea în premieră a unor mecanisme necesare adaptate la noile realități pentru prevenirea și protejarea statului de drept, pentru securitatea și integritatea proceselor electorale.

Comisia a constatat că obiectivele urmărite prin modificările legale sunt, în principiu legitime, și sub numeroase aspecte răspund unor recomandări formulate de-a lungul timpului în vederea consolidării integrității, transparenței și responsabilității în procesul electoral. La fel, stabilirea răspunderii penale pentru corupția electorală și eliminarea lacunelor din reglementarea finanțării campaniilor electorale, introducerea unor mecanisme menite să asigure funcționalitatea organelor electorale, precum și măsurile adoptate pentru combaterea ingerinței externe, sunt măsuri în principiu compatibile cu standardele internaționale, dar cu condiția aplicării într-o manieră imparțială, proporțională și cu respectarea drepturilor fundamentale.

S-a evidențiat faptul că potrivit jurisprudenței CtEDO, statele părți sunt îndreptățite să adopte măsuri preventive pentru protejarea democrației atît în raport cu partidele politice, cît și cu alte entități.  Statele nu pot fi obligate să aștepte până când un partid politic a preluat puterea și a întreprins măsuri concrete pentru a implementa o politică incompatibilă cu standardele Convenției.

Totodată, Comisia de la Veneția a recomandat a se analiza posibilitatea de a se institui o platformă de monitorizare periodică a impactului și modului de aplicare a procedurilor legale instituite recent, pentru a se opera ajustări la necesitate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Alegeri locale noi: CEC anunță numărul candidaților și participanților la referendum

/ Acum 3 zile

Ambasada României în Republica Moldova: crearea Serviciului relații cu România consolidează cooperarea bilaterală

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”

/ Acum 3 zile

Republica Moldova își consolidează diplomația economică, sub coordonarea MAE

/ Acum 3 zile

Șeful Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, ambasadorul Cosmin Dinescu, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”

/ Acum 3 zile

O nouă reuniune în formatul „1+1” va avea loc joi la Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, anunță agenda discuțiilor

/ Acum 3 zile

Activitatea site-ului oficial al Parlamentului a fost sistată temporar din cauza unei defecțiuni

/ Acum 3 zile

Mark Tkaciuk părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului „Alternativa”: „Nu înțeleg sensul existenței unei astfel de fracțiuni”

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va părăsi oficial CSI pe 8 aprilie 2027”

/ Acum 3 zile

Un nou cadru de organizare și funcționare a MAE: va fi creat Serviciul relații cu România și Serviciul diplomație cibernetică

/ Acum 3 zile

Aprobat de Guvern: Republica Moldova denunță încă un acord cu CSI

/ Acum 3 zile

Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan

/ Acum 4 zile

Vicepreședintele Parlamentului European solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea R. Moldova la UE: „Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Daniel Vodă, după scrutinul din Ungaria: „Extinderea UE trebuie să rămână o prioritate pe agenda europeană, legând Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”

 


 
/ Acum 16 ore

Ministra Natalia Plugaru, cu referire la minora dispărută din Râșcani: „Specialiștii din domeniul social vor monitoriza starea copilului pentru a oferi asistență psihologică și suport specializat”

/ Acum 16 ore

Ministerul Sănătății: „Investigațiile medicale au depistat prezența Tramadolului în probele biologice colectate de la minora din raionul Râșcani”

/ Acum 17 ore

IGP oferă noi detalii în cazul adolescentei dispărute din Râșcani: „Minora și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său”

/ Acum 17 ore

MMPS investighează cazul minorei dispărute din Râșcani. Ministra Natalia Plugaru: „Este o familie care era în vizorul asistenței sociale de mai mult timp”

/ Acum 18 ore

Caz tragic la Dondușeni. Un minor de 15 ani a decedat în urma unei altercații cu un adolescent

/ Acum 18 ore

Adolescenta din raionul Telenești, găsită de polițiști. IGP: „Este în afara oricărui pericol”

/ Acum 19 ore

Cazul dispariției minorei din Râșcani. IGP anunță că medicul-legist nu a depistat urme de violență și nici leziuni cu caracter sexual

/ Acum 19 ore

De Paștele Blajinilor, circa 400 de pompieri și salvatori vor fi la datorie pentru a interveni în situații de risc

/ Acum 20 ore

Un târg al locurilor de muncă va fi organizat în capitală. Șefa ANOFM, Raisa Dogaru: „O platformă în care angajatorii și angajații au posibilitatea să comunice”

/ Acum 21 ore

În Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946 – 1947

Vezi mai multe