Parlamentul facilitează exercitarea dreptului la cetățenie: trei inițiative votate în prima lectură de deputați
Parlamentul a votat în prima lectură trei inițiative legislative care oferă soluții normative pentru facilitarea exercitării dreptului la cetățenie. Propunerile au drept scop eliminarea unor dificultăți administrative apărute în practica aplicării legislației privind cetățenia, informează MOLDPRES.
Proiectele de lege au fost elaborate de fracțiunile parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”.
Inițiativa legislativă propusă de fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” prevede introducerea unui articol care stipulează că persoanele care au cel puțin un părinte moldovean sau cele care au domiciliu permanent în Republica Moldova și solicită recunoașterea cetățeniei nu vor fi obligate să cunoască limba română și prevederile Constituției. Autorii au propus instituirea unei proceduri tranzitorie, până la 1 ianuarie 2028, destinată să asigure exercitarea efectivă a dreptului la cetățenie. Documentul mai prevede eliberarea actelor de identitate prin procedură simplificată pentru cetățenii care nu și-au perfectat buletinul până la 18 ani.
În același timp, proiectul înregistrat de fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” propune extinderea posibilității de a face dovada cetățeniei Republicii Moldova prin certificatul de naștere, indiferent de vârsta persoanei. Autorii mai propun menținerea dreptului cetățenilor de a deține cartea de identitate începând cu vârsta de 14 ani, precum și introducerea unor dispoziții privind aplicarea noilor reguli în cazul în care persoanele au 18 ani, dar nu dețin acte de identitate.
Totodată, proiectul prezentat de fracțiunea „Democrația Acasă” stipulează expres că certificatul de naștere constituie dovada cetățeniei Republicii Moldova. De asemenea, autorii propun excluderea procedurii de recunoaștere a cetățeniei pentru persoanele care au dobândit-o la naștere.
Deputații au stabilit că cele trei proiecte vor fi comasate pentru lectura a doua, iar inițiativa legislativă înregistrată de „Partidul Acțiune și Solidaritate” va fi de bază.
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”
Republica Moldova își consolidează diplomația economică, sub coordonarea MAE
Șeful Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, ambasadorul Cosmin Dinescu, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”
O nouă reuniune în formatul „1+1” va avea loc joi la Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, anunță agenda discuțiilor
Activitatea site-ului oficial al Parlamentului a fost sistată temporar din cauza unei defecțiuni
Mark Tkaciuk părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului „Alternativa”: „Nu înțeleg sensul existenței unei astfel de fracțiuni”
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va părăsi oficial CSI pe 8 aprilie 2027”
Un nou cadru de organizare și funcționare a MAE: va fi creat Serviciul relații cu România și Serviciul diplomație cibernetică
Aprobat de Guvern: Republica Moldova denunță încă un acord cu CSI
Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan
Vicepreședintele Parlamentului European solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea R. Moldova la UE: „Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie”
VIDEO // Daniel Vodă, după scrutinul din Ungaria: „Extinderea UE trebuie să rămână o prioritate pe agenda europeană, legând Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”
Speakerul Igor Grosu va efectua o vizită în Austria. Oficialul invită cetățenii moldoveni la o discuție
Experți, despre schimbarea guvernării Orban la Budapesta: „Poate avea un impact major asupra parcursului european al R. Moldova”
Iranul anunță redeschiderea „completă” a Strâmtorii Ormuz pentru nave comerciale pe durata armistițiului din Liban. Donald Trump a mulțumit Iranului
Măsuri sporite de Paștele Blajinilor. Polițiștii vor fluidiza traficul rutier în zonele aglomerate
Traficul rutier din apropierea localității Corten din raionul Taraclia va fi redirecționat pe un drum de ocolire
VIDEO // Alexei Buzu, despre atitudinea lui Ion Ceban față de reforma APL: „Să protestezi împotriva reformei din inima capitalei este o acțiune cinică. Amânarea ei înseamnă sate tot mai goale și tot mai puține șanse de dezvoltare”
Un adolescent de 17 ani a fost găsit decedat în apropierea unei ecluze a râului Răut
Noi tentative de înșelăciune. Escrocii sună și se prezintă drept ofițeri ai SIS
Evoluțiile economiei naționale în 2025, prezentate de MDED: investiții în creștere, performanțe sectoriale și cerere internă robustă
Investiții de circa 59 de milioane de lei în valori imobiliare de stat în doar cinci zile pe platforma eVMS.md
FOTO, VIDEO // Tradiții și incluziune socială. Zeci de copii, alături de deputați și studenți, au participat la o vânătoare de ouă în scuarul Parlamentului
VIDEO // Ministerul Agriculturii lansează instrumentul „Capital circulant agricol”, ca sprijin pentru lucrările sezoniere
Moldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse rusești
Benzina și motorina continuă să se ieftinească: prețuri mai mici pentru weekend
Guvernul, reacție la nemulțumirile MAN cu privire la conceptul reformei administrației publice locale: „Dacă nu intervenim, satele nu se salvează singure, ci vor pierde în continuare oameni și oportunități”
Circa 3000 de tone de benzină și motorină, importate joi în Republica Moldova
DOC // Ministerul Justiției activează mecanismul de lichidare a unor partide politice
Poliția anunță că procedura de exhumare în cazul Vartic nu implică cheltuieli din partea familiei