ro
Politică
28 August, 2025 / 23:40
/ Acum 6 ore

Concurenți electorali și reprezentanți ai presei au semnat Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale

Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare a fost semnat joi, 28 august de către 12 candidați și concurenți electorali, precum și de șase instituții media, informează MOLDPRES.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin acest angajament public, semnatarii și-au asumat obligația de a desfășura campania electorală în condiții de corectitudine, concurență egală și respect reciproc, asigurând informarea obiectivă și echilibrată a alegătorilor. Astfel, documentul interzice utilizarea limbajului sexist, a discursului de ură și a oricăror forme de violență sau discriminare pe criterii de gen.

Totodată, Codul prevede respectarea strictă a legislației electorale, evitarea intimidării funcționarilor electorali, observatorilor acreditați, ai mass-media sau a altor persoane, neîngrădirea exercitării libere a dreptului de vot și evitarea coruperii prin orice metode și sub orice formă a alegătorilor.

„Apelul pentru semnarea Codului de conduită rămâne deschis tuturor candidaților la funcția de deputat, precum și instituțiilor mass-media, în vederea promovării unui climat de încredere, transparență și responsabilitate pe durata campaniei electorale”, a specificat CEC.

Vineri, 29 august curent, începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.