ro
Politică
29 August, 2025 / 00:17
/ Acum 2 ore

Prim-ministrul Dorin Recean: „Obiectivul Guvernului și al Comisiei Europene este ca până la sfârșitul acestui an să fie deschise negocierile pe toate cele șase clustere”

Obiectivul Guvernului Republicii Moldova și al Comisiei Europene este ca până la sfârșitul acestui an să fie deschise negocierile pe toate cele șase clustere, iar procesul să fie finalizat în 2028, odată cu semnarea acordului de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul emisiunii „1 la 1” de la ONE TV. Premierul a amintit că aderarea Republicii Moldova la UE va fidecisă prin votul cetățenilor la alegerile parlamentare din 28 septembrie, transmite MOLDPRES. 

„Obiectivul nostru și al Comisiei, pentru care ne-am pregătit, este ca până la sfârșitul acestui an să deschidem negocierile pe toate clusterele și să încheiem negocierile în 2028, ca să avem acordul de aderare.

Este vorba nu doar de primul cluster, ci de toate cele șase capitole. Noi trebuie să ne mobilizăm ca societate, să mergem să votăm, pentru că altfel, după cum spuneam, credeți că Uniunea Europeană va oferi aceeași deschidere, va oferi aceleași resurse, va pune la dispoziția Republicii Moldova aceleași resurse financiare pentru ca să ne dezvoltăm, va avea aceeași motivație să găsească soluții la problemele complicate care există astăzi, atât în procesul de negociere, dar și în procesul de asigurare a păcii, atunci când la guvernare vor fi partidele proruse sau partidele care reprezintă pe față ori deghizează interesele Rusiei?”, a declarat Recean.

Șeful executivului a subliniat că direcția europeană a țării este ireversibilă și depinde de mobilizarea societății.

„E simplu: trebuie să ne mobilizăm, să ne unim, așa cum ne vede Europa. Este vorba să ne construim viața europeană aici, acasă, cu ajutorul prietenilor noștri care ne respectă, ne ajută și ne vor la egalitate”, a spus premierul.

El a amintit că, deși la început părea imposibil, Republica Moldova și Ucraina au parcurs procesul de screening în doar doi ani, în timp ce, în mod normal, acesta durează un deceniu.

„Cu sprijinul financiar și expertiza Uniunii Europene, acest lucru este realist. Mobilizați și organizați bine, reușim”, a adăugat Recean.

Potrivit premierului, integrarea europeană presupune investiții masive în infrastructură, educație și economie, dar și implicarea activă a cetățenilor.

„Această deschidere a Uniunii Europene înseamnă că și noi, moldovenii, trebuie să muncim, să construim, să pregătim generația tânără, să facem afaceri, să exportăm și să creăm locuri de muncă”, a accentuat acesta.

Referindu-se la sprijinul popular, Dorin Recean a amintit că la referendumul pro-european de anul trecut opțiunea „pentru” a câștigat la limită, ceea ce arată că mulți cetățeni încă nu sunt pe deplin convinși de avantajele integrării.

„De aceea este esențial să ne mobilizăm și să demonstrăm că parcursul european aduce beneficii concrete fiecăruia dintre noi”, a subliniat prim-ministrul.

Pe 27 august, la Ziua Independenței Republicii Moldova, republica Moldova a fost vizitată de președintele Franței Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei Friedrich Merz și de prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. Liderii europeni au transmis mesaje puternice de solidaritate și sprijin pe calea integrării europenii. Înalții oaspeți au îndemnat cetățenii moldoveni să nu rateze șansa unică de aderare la UE.