Consiliul de Asociere RM-UE // Daniel Vodă: „Premierul va discuta despre ritmul reformelor și pașii care ne apropie de integrarea în UE”
Premierul Dorin Recean conduce în perioada 3-4 iunie delegația Republicii Moldova la cea de-a 9-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a afirmat că premierul va discuta împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană despre ritmul reformelor, rezultatele deja obținute și pașii concreți care ne apropie de obiectivul nostru strategic: integrarea deplină în UE, transmite MOLDPRES.
„Moldova avansează pe drumul european. Premierul va discuta împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană despre ritmul reformelor, rezultatele deja obținute și pașii concreți care ne apropie de obiectivul nostru strategic: integrarea deplină în UE. Este o agendă ambițioasă, care aduce stabilitate, investiții și beneficii directe pentru cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Daniel Vodă.
La reuniune vor fi analizate progresele realizate de Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, relațiile bilaterale moldo-comunitare, cu accent pe dialogul politic și reformele, cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate, precum și cooperarea economică și sectorială, în special în domeniul energiei, comerțului și aspectelor legate de comerț.
Oficialul va avea întrevederi cu mai mulți comisari europeni și va participa la un eveniment public privind importanța Planului de creștere pentru Moldova pentru stimularea economiei și avansarea în procesul de integrare europeană.
Consiliul de Asociere este prezidat de prim-ministru Dorin Recean, iar Delegația Uniunii Europene va fi condusă de înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, cu participarea comisarei europene pentru Vecinătate și Extindere, Marta Kos. La încheierea Consiliului, oficialii vor susține o conferință de presă care va putea fi urmărită în direct pe pagina Guvernului.
Din delegația plecată la Bruxelles mai fac parte viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, viceprim-ministra Doina Nistor, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Energiei, Dorin Junghietu și ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.
VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile
CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025
Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”
Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei
Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”
Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025
Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”
Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență
Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”
VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”
VIDEO // Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, trasează prioritățile pentru securitatea la Marea Neagră: „Urmează să construim pacea în regiune”
Ministrul Apărării, la Conferința privind securitatea la Marea Neagră: „Încălcările recente ale spațiului aerian de către dronele rusești demonstrează necesitatea investițiilor continue în apărarea aeriană și în tehnologii moderne”
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Moldova susține finalizarea etapelor pentru operaționalizarea Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și instituirea Comisiei de despăgubiri”
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova
Serviciul Vamal anunță noi cerințe de notificare electronică pentru operatorii economici care tranzitează Austria
Reguli noi pentru magazine și comercianți: afișarea țării de origine a produselor devine obligatorie
Energocom: Necesarul de electricitate pentru ziua de miercuri este asigurat integral