Daniel Vodă, reacție la protestele de la Guvern: Astfel de acțiuni nu ne vor împiedica să avem grijă de cetățeni și să continuăm drumul europeani
Guvernul va continua să acționeze cu chibzuință și responsabilitate în interesul cetățenilor și să consolideze un viitor european, unde nimeni nu poate decide în locul oamenilor care locuiesc în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în contextul protestelor organizate astăzi la Guvern. El a punctat că acestea sunt regizate din exterior și a dat asigurări că asemenea acțiuni nu vor împiedica Guvernul să aibă grijă de cetățeni și să continue drumul european, informează MOLDPRES.
Daniel Vodă a afirmat că protestele promovează lozinci false și sunt organizate la „indicația inclusiv a patronilor din exterior, care nu doresc dezvoltarea țării noastre”.
„Anunțăm cetățenii să se pregătească de sezonul diferitor proteste politice. Sezonul acestora începe când adevărul doare, în multe cazuri. În timp ce unii oameni se bucură de pace, de libertate, de democrație, câțiva încearcă să stârnească frică, neîncredere și dezbinare. Nu e, de fapt, o întâmplare, este o piesă veche pe care o cunoaștem, reluată la indicația inclusiv a patronilor din exterior, care nu doresc dezvoltarea țării noastre. Chiar astăzi, în fața Guvernului, am avut un astfel de exemplu, au fost lozinci false legate de, așa zise, citez aici, „acțiuni de militarizare în defavoarea domeniului social”, într-un eveniment organizat de un partid politic. Și aici vreau să spun din capul mesei, pentru că este incredibil că trebuie să o facem, dar pentru că a început sezonul protestelor, vom apăra adevărul cu orice preț”, a declarat Daniel Vodă, în conferința de presă de după ședința Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a accentuat că Guvernul nu redirecționează bani de la copii sau de la vârstnici, așa cum au declarat în mod fals participanții la protest, ci asigură investiții paralele în școli, în drumuri, în spitale și în oportunități de dezvoltare ale țării.
Daniel Vodă a subliniat că „cei care strigă azi, au tăcut când pensiile erau absolut rușinoase”, iar autoritățile vor explica clar toate proiectele implementate în sprijinul cetățenilor și „va apăra adevărul cu orice preț”.
„Vreau aici să amintesc celor care au promovat neadevăruri, că statul a oferit un ajutor de Paște pentru familii. Circa 230 de mii de persoane au beneficiat de suport financiar în valoare totală de 470 de mln de lei. Plățile alocate pentru pensii au crescut de aproape două ori, cu circa 15 mlrd de lei mai mult față de cât erau trei ani în urmă. Atunci se alocau circa 16 miliarde de lei, acum această cifră se ridică la 30 de miliarde de lei. Cei care strigă azi, au tăcut când pensiile erau absolut rușinoase”, a remarcat Daniel Vodă.
Un alt exemplu oferit de Daniel Vodă este că bugetul pentru familii și copii a fost dublat în ultimii ani. Astfel, în 2021 sprijinul pentru familii era de 2,8 miliarde de lei, iar în 2025 acesta ajunge la 4,8 miliarde de lei, o creștere de 2 miliarde de lei în cinci ani de zile.
Daniel Vodă a dat asigurări că Guvernul va continua să acționeze cu chibzuință, responsabilitate și grijă, în interesul cetățenilor și să consolideze un viitor european, unde nimeni nu poate decide în locul nostru, al oamenilor care locuiesc în Republica Moldova.
„Din păcate, propaganda urlă pentru că alternativa este foarte proastă. Protestele regizate nu se opresc și nu ne vor opri pe noi din grijă pentru drumul european și din grija pentru cetățenii. De fiecare dată când în spațiu public o să apară informații false sau lozinci care au scopul de a dezbina unitatea societății, nu vom menaja, vom ieși și vom comunica cifrele verificate la zi, informații oficiale și vom apăra de fapt posibilitatea oamenilor de a se informa din surse oficiale și de a avea acces la informație verificată”, a conchis Daniel Vodă.
În fața Guvernului a fost organizat astăzi un protest, în timp ce membrii Cabinetului de miniștri se aflau în ședință.
Republica Moldova va avea trei noi ambasadori
Șefa statului Maia Sandu efectuează o vizită oficială în Irlanda
Protestul pașnic din 7 aprilie 2009 a fost compromis. Mihai Isac: „Provocări puse la cale de structuri subordonate intereselor Federației Ruse”
CEC a solicitat Ministerului Justiției inițierea procedurii de dizolvare a trei formațiuni politice
Daniel Vodă, despre 7 aprilie 2009: „O generație a ieșit atunci în stradă pentru un alt viitor. Ar fi nedrept, și strategic iresponsabil, să ratăm din nou momentul”
Alexandru Tănase: „Protestele din 7 aprilie 2009 au permis schimbarea paradigmei de guvernare și înlăturarea vechii nomenclaturi”
Vicepremierul Mihai Popșoi s-a întâlnit cu noul ambasador al Japoniei la Chișinău, Takeuchi Kazuyuki. Extinderea cooperării economice, pe agendă
Parlamentul ar putea avea un nou cod de funcționare: ce se schimbă pentru deputați
Astăzi este ultima zi de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale noi
GALERIE FOTO // Protestele din 7 aprilie 2009, în obiectivul MOLDPRES
Premierul Alexandru Munteanu: „7 aprilie 2009 a schimbat direcția acestei țări și a lăsat în urmă o lecție pe care nu avem voie să o uităm: libertatea nu vine de la sine, ea se obține”
Igor Grosu, la 17 ani de la 7 aprilie 2009: „Memoria acestei zilei trebuie să ne unească, pentru că viitorul acestei țări depinde de alegerile pe care le facem”
Maia Sandu: „7 aprilie rămâne o lecție despre cât de ușor pot fi încălcate drepturile fundamentale și despre importanța de a apăra libertatea”
Deputați polonezi, în vizită la Chișinău: pe agendă, consolidarea relațiilor bilaterale
La datorie în Noaptea Învierii: salvatorii și pompierii au intervenit în 67 de misiuni în ultimele 24 de ore
Alegeri decisive în Ungaria: cetățenii sunt așteptați la urne pentru a alege viitorul parlament
Peste 55 de mii de traversări la frontieră, în ajun de Paști
Negocierile de la Islamabad dintre SUA și Iran s-au încheiat fără a se ajunge la un acord
VIDEO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Fie ca Lumina Învierii să ne aducă liniște, curaj și o nouă speranță. Să credem în noi și în viitorul țării noastre”
Președinta Maia Sandu felicită cetățenii cu ocazia Învierii Domnului: „În aceste zile luminate, vă îndemn să ne întoarcem către ceea ce contează cu adevărat: credința, speranța și grija pentru cei de lângă noi”
Creștinii ortodocși sărbătoresc Sfintele Paști. Părintele Viorel: „Să căutăm pacea in inima noastră, lumina Învierii să o transmitem tuturor”
Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”
Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor”
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova
Accident în capitală: o femeie de 35 de ani și fiica acesteia de șapte ani au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni
Primele petroliere au părăsit Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz
Energeticienii sunt la datorie în perioada sărbătorilor pascale, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a sistemului electroenergetic național
ANSP recomandă vigilență pentru reducerea riscului de boli transmisibile în timpul călătoriilor din perioada sărbătorilor pascale
Peste 200 de tineri din Republica Moldova și-au lansat sau dezvoltat afaceri printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană
Prima locomotivă de ecartament european a trecut Prutul pe traseul Fălciu-Cantemir