ro

 

Politică
26 Martie, 2026 / 07:39
/ 12 Martie, 2025

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței din această săptămână, comunică MOLDPRES.

Astfel, aleșii poporului vor examina în lectura a doua opt inițiative legislative. Printre acestea se regăsesc: proiectul de lege care prevede crearea unei baze de date a agenților economici rău-platnici; proiectul cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri; proiectul de lege care are drept scop prevenirea discriminării clienților magazinelor sau serviciilor online. Parlamentul va dezbate și proiectul ce prevede că persoanele cu dizabilități severe din copilărie și copiii cu dizabilități vor beneficia concomitent de alocații pentru dizabilitate și pensii de urmaș.

De asemenea, deputații vor examina inițiativa legislativă ce vizează obligația solicitanților de avize de racordare a centralelor electrice cu capacitatea mai mare de 200 kW de a depune garanții financiare de bună execuție.

Tot joi, Legislativul ar urma să ratifice și o serie de acorduri printre care Memorandumul de înțelegere cu Organizația Națiunilor Unite și Acordul cu Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS) privind construcția unui nou penitenciar în municipiul Chișinău.

În prima lectură va fi examinat proiectul de lege a comunicațiilor electronice, care prevede alinierea cadrului normativ național la legislația europeană, precum și tarife accesibile de roaming în statele UE. Alte inițiative legislative care vor fi discutate în prima lectură vizează evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor, precum și revizuirea unor aspecte din cadrul regimului juridic al moștenirii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

/ Acum 1 zi

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 1 zi

Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”

/ Acum 1 zi

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei

/ Acum 1 zi

Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”

/ Acum 2 zile

Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență

/ Acum 2 zile

Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”

/ Acum 2 zile

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, trasează prioritățile pentru securitatea la Marea Neagră: „Urmează să construim pacea în regiune”

/ Acum 2 zile

Ministrul Apărării, la Conferința privind securitatea la Marea Neagră: „Încălcările recente ale spațiului aerian de către dronele rusești demonstrează necesitatea investițiilor continue în apărarea aeriană și în tehnologii moderne”