ro

 

Politică
26 Martie, 2026 / 08:47
/ 14 Februarie, 2025

Dorin Recean: Transformările din sistemul procuraturii au la bază necesitatea de a consolida capacitatea de a lupta împotriva corupției și crimei organizate

Transformările propuse în sistemul procuraturii nu trebuie reduse la discuții despre o persoană sau alta, ci trebuie privite prin necesitatea de a întreprinde măsuri de consolidare a capacității statului de a lupta cu corupția și crima organizată. Poziția a fost exprimată de premierul Dorin Recean, după ce la Parlament a fost înregistrat un proiect de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, transmite MOLDPRES.

Noua instituție va fi creată prin comasarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

„Noi în primul rând trebuie să vorbim despre interesele cetățenilor Republicii Moldova și de asta nu comasarea, dar crearea unei instituții a procuraturii noi este necesară, pentru că lucrurile s-au schimbat. Dacă anterior grupările organizate se ocupau doar de spălare de bani, droguri, crimă organizată, atunci acum crima organizată în primul rând face corupție, inclusiv corupție electorală, corupție politică și atunci este o necesitate obiectivă ca noi să reorganizam modalitatea de a face urmărirea penală”, a declarat premierul Dorin Recean la o emisiune televizată.

Premierul a opinat că în procesul de restructurare a procuraturii, „discuția nu este despre o persoană sau alta, ci despre necesitatea statului Republica Moldova de a restructura modalitatea în care se luptă cu corupția și cu crima organizată”.

Șeful Guvernului a menționat că „societatea a rămas dezamăgită” și a avut așteptări mai mari de la schimbările operate anterior în sistemul procuraturii.

În Republica Moldova numărul de procurori per cap de locuitor și în general este de două ori mai mare decât normativul. Mai mult decât atât, o mulțime de bani se alocă, cam 30 la sută pentru activitățile anticorupție și noi vedem că lucrurile acestea nu funcționează, deci trebuie să restructurăm. (...) Noi creăm o instituție nouă și în mod automat lichidăm două instituții care nu sunt eficiente”, a spus Dorin Recean.

Un grup de deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede crearea în Republica Moldova a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Inițiativa urmează a fi supusă consultărilor publice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară la ora 17:00 pentru a examina instituirea stării de urgență în sectorul energetic

/ Acum 1 zi

Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

/ Acum 1 zi

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 1 zi

Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”

/ Acum 1 zi

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei

/ Acum 2 zile

Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”

/ Acum 2 zile

Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență

/ Acum 2 zile

Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”

/ Acum 2 zile

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, trasează prioritățile pentru securitatea la Marea Neagră: „Urmează să construim pacea în regiune”