ro

 

Politică
21 Octombrie, 2026 / 07:14
/ 25 Octombrie, 2022

Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia a examinat pachetul actelor normative privind procesul de consultări

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia s-a întrunit într-o ședință în cadrul căreia a fost examinat pachetul actelor normative cu privire la procesul de consultări. Acesta cuprinde proiectul de lege privind modificarea Regulamentului Parlamentului, modificarea Legii cu privire la actele normative și proiectele de lege privind modificarea unor acte normative locale ce țin de UTA Găgăuzia. Ședința a fost organizată și facilitată de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

„Suntem bucuroși că ne-am întâlnit față în față după o pauză, perioadă în care colegii au lucrat asupra subiectelor din agendă, pe care astăzi le discutăm. Sper ca ședința de astăzi și cele care vor urma să fie bazate pe o abordare constructivă, astfel ca Grupul de lucru să aibă rezultate tangibile”, a declarat copreședinta Grupului din partea Parlamentului, Larisa Voloh.

„Scopul și poziția noastră sunt integrarea Găgăuziei în toate sferele: politică, culturală, socială – în cadrul Republicii Moldova. De aceea dorim să continuăm acest dialog, vom continua să ne întâlnim ca să discutăm și să promovăm interesele Găgăuziei”, a declarat copreședintele Grupului din partea Adunării Populare a Găgăuziei, Serghei Cimpoieș.

În cursul reuniunii, membrii Grupului au analizat proiectele de lege și au susținut unanim pachetul actelor normative cu privire la consultări. Potrivit pachetului, Parlamentul Republicii Moldova va consulta legislativul din Găgăuzia pe subiectele care sunt legate de autonomie, în procesul de elaborare a proiectelor de lege. De asemenea, pachetul stabilește că UTA Găgăuzia va consulta autoritățile publice centrale privind tematici din diferite domenii.

Totodată, deputații au discutat și alte priorități ale Grupului de lucru și au decis asupra subiectelor care necesită aprofundarea acțiunilor.

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, constituit în 2015, este o platformă de dialog permanent între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, compusă din număr egal de legiuitori de la Chișinău și Comrat. Întâlnirile regulate ale Grupului de lucru sunt facilitate de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari în cadrul proiectului „Dialog privind Găgăuzia”, finanțat de Suedia, în cadrul căruia oferă expertiză și bune practici procesului de dialog.

Foto:  Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Sprijinul Lituaniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat de speakerul Igor Grosu cu Juozas Olekas

/ Acum 4 zile

Speakerul Igor Grosu a salutat decizia Norvegiei de a transforma reprezentanța la Chișinău în ambasadă cu drepturi depline

/ Acum 4 zile

Găgăuzia intră în campanie electorală pentru alegerile din 15 noiembrie. Opt candidați aspiră la funcția de bașcan

/ Acum 4 zile

INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Regatului Spaniei, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano: „Reziliența Moldovei este o chestiune de securitate europeană”

/ Acum 5 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: Reforma justiției și combaterea corupției rămân priorități în parcursul european al Republicii Moldova

/ Acum 5 zile

Deputații turci, invitați să participe în calitate de observatori la alegerile din Găgăuzia

/ Acum 5 zile

„O evoluție fără precedent”. Republica Moldova ar putea deschide toate cele șase clustere de negociere până la sfârșitul anului

/ Acum 5 zile

Republica Moldova contează pe sprijinul Franței pentru deschiderea ultimelor două grupuri de capitole de negociere cu UE

/ Acum 5 zile

Speakerul Igor Grosu, la Roma: „Cooperarea dintre parlamentele R. Moldova și Italiei este esențială în procesul de aderare a țării noastre la UE”

/ Acum 5 zile

R. Moldova și Consiliul Europei au evaluat progresele în implementarea Planului de acțiuni pentru perioada 2025–2028. Mihai Popșoi: „Cooperarea noastră reprezintă un sprijin esențial pentru consolidarea instituțiilor democratice”

/ Acum 5 zile

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările care au permis numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare a procurorilor

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat mai multe numiri și rechemări de ambasadori. Sergiu Gurin pleacă din funcția de secretar de stat responsabil de sport

/ Acum 5 zile

CEC lansează campania de informare pentru alegerile regionale: „Votează! Fiecare vot este important! Al tău e decisiv!”

/ Acum 6 zile

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA