ro

 

Politică
15 Noiembrie, 2026 / 07:24
/ 23 Mai, 2022

Parlamentul marchează 31 de ani de activitate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. Parlamentul Republicii Moldova împlinește, astăzi, 31 de ani. În context, Președintele Legislativului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj în care a îndemnat parlamentarii să fie exemple de comportament, de responsabilitate, respect și solidaritate, comunică MOLDPRES.

”Îmi doresc un Parlament ancorat în nevoile oamenilor. Ca partener egal de discuții, deschis și mereu aproape”, se menționează în mesajul transmis de către speaker.

Astăzi, între orele 13:00 și 17:00, la Parlament va fi organizată Ziua Ușilor Deschise. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, împreună cu alți deputați, vor fi ghizii oamenilor care vor veni să viziteze instituția parlamentară. Însoțiți de deputații vizitatorii vor putea vedea sala de ședințe plenare și sala Europa. În traseu mai sunt incluse muzeul Parlamentului, sala pentru conferințe de presă, precum și o expoziție special amenajată pentru public, dedicată celor 31 de ani ai Parlamentului Republicii Moldova.

Tot astăzi, în scuarul Parlamentului va fi amenajat ”Atelierul parlamentar al democrației” – un spațiu destinat pentru discuțiile cetățenilor cu deputații. De asemenea, în scuar, micii vizitatori se vor bucura de diverse activități interactive.

Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

În cei 31 de ani de activitate, în legislativ au fost adoptate 12357 de acte.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Mihai Popșoi, întrevedere cu o delegație parlamentară a Lituaniei: „Ne dorim ca Președinția lituaniană a Consiliului UE să reprezinte un moment decisiv pentru avansarea negocierilor de aderare”

/ Acum 2 zile

Ministerul Educației și Cercetării va avea un nou secretar de stat

/ Acum 3 zile

FOTO // Premierul Vasile Tofan participă la Conferința ONU privind schimbările climatice COP31 din Turcia

/ Acum 3 zile

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian național de către două rachete de croazieră: „Acest incident reprezintă o amenințare directă asupra siguranței cetățenilor”

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Kazahstanul vor să-și consolideze cooperarea economică, în special în domeniul energetic

/ Acum 3 zile

Un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova va fi expulzat de autoritățile ruse

/ Acum 3 zile

GALERIE FOTO // Momente surprinse în cea de-a doua zi a Conferinței anuale privind extinderea UE

/ Acum 4 zile

Integrarea europeană și apărarea, ținte ale campaniilor de dezinformare. Liliana Vițu: „Atacurile informaționale au loc pe tot parcursul anului”

/ Acum 4 zile

CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile din UTA Găgăuzia

/ Acum 4 zile

Forumul de Integrare Europeană // Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: „Republica Moldova va aduce în Europa unită forța unei societăți care a ales să-și decidă liber viitorul”

/ Acum 4 zile

EXCLUSIV MOLDPRES // Lituania va susține avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în timpul președinției din 2027. Vidmantas Purlys: „Vom lucra foarte intens cu diplomații moldoveni”

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // Prima zi a Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene, în obiectivul MOLDPRES

/ Acum 5 zile

„O importanță politică fundamentală”. Franța își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Neutralitatea constituțională nu trebuie să fie un impediment în consolidarea capacităților de apărare ale țării”