ro

 

Politică
23 Martie, 2026 / 11:40
/ Acum 2 ore

Republica Moldova va mai denunța un acord cu CSI

Republica Moldova a inițiat procedura de denunțare a unui acord semnat în 1993 cu statele din Comunitatea Statelor Independente (CSI) privind împărțirea parcurilor de vagoane marfare și containere, decizia fiind susținută printr-un aviz consultativ aprobat de Comisia parlamentară pentru politică externă, transmite MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, inițiativa de denunțare a acordului a fost înaintată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Documentul viza, la momentul semnării, asigurarea continuității transportului feroviar de mărfuri și evitarea blocajelor economice în perioada de tranziție de după destrămarea Uniunii Sovietice.

În baza acordului, parcurile de vagoane marfare și containere ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS au fost repartizate între statele CSI și alte state ex-sovietice, fiind stabilit și un cadru pentru utilizarea comună a acestora.

Autoritățile menționează că prevederile acordului nu mai sunt aplicabile în prezent, întrucât împărțirea bunurilor a fost realizată în urmă cu aproximativ trei decenii, iar mecanismele de cooperare prevăzute nu mai sunt utilizate. În prezent, colaborarea în domeniul feroviar se desfășoară în baza unor acorduri bilaterale și multilaterale moderne.

De asemenea, documentul este considerat incompatibil cu procesul de reformă și modernizare a sectorului feroviar din Republica Moldova, în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene. Totodată, autoritățile invocă și riscurile asociate menținerii unor aranjamente juridice din spațiul CSI, evidențiate în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Denunțarea acordului face parte dintr-un proces mai amplu de revizuire a tratatelor încheiate pe platforma CSI, în vederea ajustării cadrului legislativ și economic al Republicii Moldova la normele și standardele europene.

Parlamentul a votat vineri, în prima lectură, pentru denunțarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI), a Protocolului aferent, precum și a Statutului CSI.

Votat în prima lectură. Legislativul a susținut retragerea definitivă a Republicii Moldova din organele statutare ale CSI

În ultimii doi ani, Republica Moldova a inițiat un proces amplu de examinare a relevanței și aplicabilității tratatelor încheiate în cadrul CSI. Până în prezent, din cele 283 de acorduri CSI, 71 au fost deja denunțate, iar aproximativ 60 sunt în proces de examinare.

VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi în Parlament: „R. Moldova nu mai este parte a CSI – țara noastră devine parte a Europei, pentru viitorul nostru liber”


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Liderii UE condamnă atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene și analizează impactul poluanților asupra Nistrului

/ Acum 3 zile

Reuniunea de la Chișinău // Mihai Isac: Carta Socială Europeană este adusă din zona juridică în centrul dezbaterilor geopolitice

/ Acum 3 zile

Secretarul de stat al Ministerului Muncii din România: „Drepturile sociale reprezintă un element esențial al rezilienței democratice”

/ Acum 3 zile

GALERIE FOTO // Republica Moldova, gazda Conferinței la nivel înalt privind Carta Socială Europeană

/ Acum 4 zile

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, la Chișinău: „Este nevoie de eforturi consolidate pentru asigurarea drepturilor sociale”

/ Acum 4 zile

Conferința de nivel înalt privind Carta Socială Europeană: „Drepturile sociale sunt fundamentul securității și stabilității Europei”

/ Acum 4 zile

Regatul Țărilor de Jos își reafirmă susținerea pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: „Drepturile sociale sunt esențiale pentru supraviețuirea democrației”

/ Acum 4 zile

Secretarul general al Consiliului Europei, la Chișinău: „Crizele globale impun consolidarea drepturilor sociale și a instituțiilor”

/ Acum 4 zile

Sprijin larg în Parlamentul European pentru procesul de integrare a Republicii Moldova în UE. Igor Grosu: „Moldova își face temele, iar sprijinul partenerilor europeni ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun”

/ Acum 4 zile

Moldova extinde cooperarea cu OCDE pentru consolidarea instituțiilor

/ Acum 4 zile

Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Bruxelles de speakerul Igor Grosu și președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

/ Acum 4 zile

Siegfried Mureșan: „Republica Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la Uniunea Europeană”

/ Acum 5 zile

Guvernul a acceptat demisia șefului adjunct al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat