ro

 

Politică
14 Iulie, 2026 / 06:31
/ 02 Iunie, 2026

Șapte deputați de la Chișinău vor efectua o vizită de studiu în Statele Unite

Șapte deputați ai Parlamentului Republicii Moldova vor efectua o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii, în cadrul unui program de schimb de experiență profesională care vizează consolidarea cooperării bilaterale, comunică MOLDPRES.

Din delegație fac parte deputații Stela Macari, Tatiana Rotari, Angela Cutasevici, Gabriela Cuneva, Ala Ursu-Antoci, Alexandr Berlinschii și Alexandru Verșinin.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, pe parcursul vizitei, parlamentarii vor desfășura activități la Washington și în statul Carolina de Nord menite să faciliteze schimbul de bune practici în domenii relevante activității legislative și să consolideze relațiile de cooperare cu reprezentanți ai autorităților publice din SUA.

Agenda include întrevederi cu senatori, membri ai Camerei Reprezentanților și ai Congresului SUA, precum și discuții cu reprezentanții Grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul american.

În Carolina de Nord, delegația va avea discuții cu secretarul de stat Elaine Marshall, precum și întâlniri la Adunarea Generală a statului, Departamentul de Comerț și Dezvoltare Economică, Curtea Supremă și Consiliul Electoral.

Vizita de studiu are loc în cadrul Programului de schimb academic și profesional „Open World” („Lumea Deschisă”), finanțat și organizat de Congresul SUA, Ambasada SUA în Republica Moldova, în colaborare cu Consiliile Americane pentru Învățământ Internațional din Republica Moldova. Cheltuielile pentru deplasare sunt acoperite de organizatorii programului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Vasile Tofan, candidatul PAS la funcția de premier: „Voi canaliza toată energia și experiența pentru a duce la capăt procesul de integrare europeană”

/ Acum 3 zile

Deputatul Alex Trubca își depune mandatul

/ Acum 3 zile

Breaking news

VIDEO // Vasile Tofan este candidatul PAS pentru șefia Guvernului. Igor Grosu: „Republica Moldova are nevoie de competență, integritate, prezență activă și putere de a îndeplini așteptările cetățenilor”

/ Acum 3 zile

Vicepremierul în exercițiu Mihai Popșoi pentru agenția de presă Xinhua: „Relațiile și cooperarea dintre Republica Moldova și China au un potențial semnificativ de dezvoltare”

/ Acum 3 zile

Opoziția parlamentară boicotează consultările demarate de șefa statului pentru desemnarea noului prim-ministru

/ Acum 3 zile

FOTO // Delegații parlamentare din Franța și Polonia, în vizită la Chișinău pentru susținerea parcursului european al R. Moldova

/ Acum 3 zile

Șefa statului, Maia Sandu, cheamă partidele la consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru

/ Acum 4 zile

Parlamentul a adoptat Programul național de prevenire și combatere a spălării banilor pentru perioada 2026–2030

/ Acum 4 zile

Republica Moldova se alătură eforturilor internaționale pentru compensarea daunelor provocate Ucrainei

/ Acum 4 zile

Curtea Constituțională a anulat dreptul autorităților din Comrat de a-și numi șefii structurilor MAI, SIS și ai organului electoral local. Domnica Manole: „Într-un stat unitar nu există mai multe centre de exercitare a suveranității”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Procesul de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. Alexei Buzu: „Este momentul să luăm decizii responsabile pentru viitorul localităților noastre”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu: Până la finele săptămânii ar putea fi anunțat un candidat pentru funcția de premier

/ Acum 4 zile

VIDEO // Opoziția va investiga separat activitatea companiilor de stat și sistemul de salarizare

/ Acum 5 zile

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Din cele 15 proiecte incluse pe agendă, nouă vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE