ro

 

Oficial
10 Septembrie, 2026 / 16:25
/ 02 Iunie, 2026

Rezultatele concursului privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale pentru anul 2026

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

La data de 26 mai 2026 s-a desfășurat ședința Comisiei de evaluare și selectare a proiectelor organizațiilor necomerciale în vederea acordării finanțării nerambursabile din partea Cancelariei de Stat pentru anul 2026.

Concursul s-a desfășurat în perioada 30 martie-30 aprilie 2026, având drept scop selectarea ofertelor pentru dezvoltarea și implementarea unor programe de instruire și mentorat destinate consolidării capacităților organizațiilor societății civile (OSC), în vederea sporirii implicării acestora în viața publică, promovării bunei guvernări și asigurării sustenabilității instituționale.

În cadrul apelului au fost lansate două priorități de finanțare:

Programul de instruire și mentorat „Advocacy și Guvernare Deschisă”, orientat spre consolidarea competențelor OSC în domenii precum guvernarea deschisă, accesul la informație, participarea publică, transparența bugetară, advocacy și comunicarea strategică;

Programul „Dezvoltare organizațională”, dedicat consolidării capacităților instituționale ale organizațiilor societății civile prin instruire și mentorat în domenii precum buna guvernanță internă, managementul financiar, sustenabilitatea, achizițiile publice, managementul de proiect și evaluarea impactului.

Pentru implementarea acestor priorități sunt planificate mijloace financiare în cuantum total de 400 mii lei

În cadrul apelului au fost depuse 6 dosare conforme, câte trei pentru fiecare Program. Evaluarea proiectelor a fost realizată în conformitate cu criteriile prevăzute de Regulamentul privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor implementate de organizațiile necomerciale, inclusiv relevanța proiectelor pentru prioritățile anunțate, calitatea propunerilor, sustenabilitatea, experiența organizațiilor și capacitatea instituțională și financiară. 

În baza punctajului final acordat de membrii Comisiei de evaluare și selectare, a fost decisă atribuirea finanțării următoarelor proiecte câștigătoare:

Programul de instruire și mentorat „Advocacy și Guvernare Deschisă”

AO Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO) – proiectul „OSC pentru Guvernare Deschisă: Program de instruire și mentorat în advocacy și transparență”. Proiectul urmărește formarea unui grup de OSC capabile să monitorizeze cheltuieli publice, să participe substanțial la consultări și să implementeze advocacy bazat pe date, asigurând un cadru de schimb de experiență, învățare reciprocă, networking și reflecție colectivă între minimum 10 organizații participante.

Programul „Dezvoltare organizațională”

AO Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova – proiectul „Capacitare pentru Participare: Program de instruire și mentorat pentru OSC-uri sustenabile” . Scopul proiectului este consolidarea capacităților instituționale, financiare și funcționale a 20 OSC aflate în consolidare, printr-un program integrat de instruire, mentorat și schimb de experiență, pentru creșterea sustenabilității și profesionalizării acestora.

Cancelaria de Stat mulțumește tuturor organizațiilor societății civile participante la apelul de finanțare nerambursabilă pentru interesul manifestat și pentru proiectele propuse. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare

/ Acum 3 zile

În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia

/ Acum 7 zile

Noi oportunități pentru investiții și cooperare economică, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadorul Danemarcei, Søren Jensen

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu, la 35 de ani de la crearea Armatei Naționale: „O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”

/ Acum 7 zile

Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul despre siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine emoționale a copiilor și adolescenților

/ Acum 7 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith

/ 02 Septembrie, 2026

Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”

/ 02 Septembrie, 2026

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026

/ 02 Septembrie, 2026

Mai multe servicii medicale pentru populație: Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei

/ 02 Septembrie, 2026

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru 2026: fonduri destinate compensațiilor, finalizării proiectelor de infrastructură locală, plăților unice pentru sectorul bugetar și fondului rutier