ro

 

Politică
17 Iulie, 2026 / 11:45
/ 10 Iunie, 2025

Speakerul Igor Grosu: „La bine și la greu, Moldova și România merg împreună, cu încredere, pe drumul european”

La bine și la greu, Moldova și România merg împreună, cu încredere, pe drumul european! Mesajul a fost transmis astăzi de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în urma unei întrevederi oficiale cu președintele României, Nicușor Dan, la Chișinău, transmite MOLPRES.

Speakerul a declarat că, prin votul său la alegerile prezidențiale din România, cetățenii moldoveni au demonstrat că iubesc România și că vor să o vadă în continuare puternică, unită și liberă.

„Am demonstrat unitate, patriotism și o profundă dorință de a fi parte a marii familii europene atunci când, la alegerile prezidențiale din ambele țări, am votat pentru președinți cu viziuni europene și angajament democratic. Este o victorie a cetățenilor noștri, care au ales libertatea – pentru că știm ce înseamnă să o pierzi. Prin cei peste 180.000 de moldoveni cu cetățenie română, care au votat la aceste alegeri, am demonstrat că iubim România și că o dorim în continuare puternică, unită și liberă – un frate mai mare al Moldovei pe drumul nostru european”, a afirmat Igor Grosu.

Oficialul a subliniat că autoritățile din Republica Moldova și România vor continua realizarea proiectelor bilaterale pentru binele cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Mulțumesc, domnule președinte al României, Nicușor Dan, pentru această vizită și pentru discuțiile valoroase de astăzi. Împreună vom continua să avem grijă de oamenii de pe ambele maluri ale Prutului și vom construi poduri, drumuri, școli moderne, universități conectate, linii electrice și rețele de gaz sigure, afaceri de succes, locuri de muncă și instituții puternice. Viitorul european depinde de noi toți – de unitate și de munca noastră. Să continuăm să credem în Moldova și în România! ”, a punctat Igor Grosu.

Președintele României, Nicușor Dan, se află astăzi în prima sa vizită oficială la Chișinău. Acesta a avut discuții cu șefa statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu prim-ministrul Dorin Recean.

Citește și: Președintele României în vizită la Chișinău: „Prezența mea aici este o garanție a continuării sprijinului pe care România îl acordă R. Moldova”


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat în Parlamentul European prioritățile Republicii Moldova în domeniul securității și apărării

/ Acum 1 zi

FOTO // Vasile Tofan a avut o discuție cu micii antreprenori: „Vreau să reconstruim încrederea și optimismul oamenilor de afaceri, astfel încât să investească și să crească acasă”

/ Acum 2 zile

Expiră termenul pentru depunerea rapoartelor financiare ale partidelor politice. Cinci formațiuni nu au început procedura

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu: „Deschiderea negocierilor pentru Clusterul „Relații externe” confirmă că reformele dau rezultate”

/ Acum 2 zile

FOTO // Vasile Tofan a desfășurat primele consultări cu reprezentanții mediului de afaceri: „Doar o economie care crește poate finanța școli, spitale, drumuri și servicii publice mai bune”

/ Acum 2 zile

FOTO // Vasile Tofan, după consultările cu miniștrii interimari: „Îmi doresc un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate”

/ Acum 2 zile

Săptămână decisivă pentru noul Guvern: Premierul desemnat Vasile Tofan ar putea anunța vineri componența Cabinetului de miniștri

/ Acum 2 zile

UE oferă Republicii Moldova un nou pachet de asistență de 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării și rezilienței

/ Acum 2 zile

Maia Sandu, de Ziua Națională a Franței: „Suntem mândri să avem această țară printre cei mai apropiați prieteni ai noștri”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Macedonia de Nord vor consolida cooperarea în domeniul administrației

/ Acum 2 zile

R. Moldova deschide negocierile pentru Clusterul „Relații externe”. Mihai Popșoi: „Continuăm să muncim pentru a face parte din marea familie europeană”

/ Acum 3 zile

Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest față de încălcarea gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor

/ Acum 3 zile

Republica Moldova pledează pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE. Mesajul lui Marcel Spatari la reuniunea COSAC

/ Acum 3 zile

Franța marchează Ziua Națională