ro

 

Politică
26 Martie, 2026 / 07:21
/ 09 Iunie, 2025

Un grup de senatori francezi vor efectua o vizită la Chișinău. Agenda întrevederilor

O delegație a Grupului parlamentar de prietenie Franța – Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze va efectua o vizită în țara noastră. Senatorii francezi se vor afla la Chișinău în perioada 10 – 12 iunie curent, informează MOLDPRES.

La Parlament, senatorii francezi au planificate întrevederi cu șeful Legislativului, Igor Grosu, și cu membrii Grupului de prietenie cu Republica Franceză, condus de deputata Marcela Adam. De asemenea, oficialii vor avea întrevederi cu reprezentanții Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” și ai Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Agenda vizitei mai include discuții cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Senatorii francezi mai au planificate întrevederi cu reprezentanții unor organizații neguvernamentale și cu primarul satului Peresecina, raionul Orhei, Valentina Buzu. Oficialii vor mai vizita Spitalul raional Orhei, o grădiniță în care se studiază limba franceză și un centru comunitar.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor vor viza oportunitățile de intensificare a colaborării moldo-franceze, inclusiv la nivel parlamentar, precum și experiența Franței în procesul de aderare la Uniunea Europeană și practicile pe care le-ar putea prelua Republica Moldova.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

/ Acum 1 zi

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 1 zi

Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”

/ Acum 1 zi

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei

/ Acum 1 zi

Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”

/ Acum 2 zile

Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență

/ Acum 2 zile

Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”

/ Acum 2 zile

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, trasează prioritățile pentru securitatea la Marea Neagră: „Urmează să construim pacea în regiune”

/ Acum 2 zile

Ministrul Apărării, la Conferința privind securitatea la Marea Neagră: „Încălcările recente ale spațiului aerian de către dronele rusești demonstrează necesitatea investițiilor continue în apărarea aeriană și în tehnologii moderne”

/ Acum 2 zile

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Moldova susține finalizarea etapelor pentru operaționalizarea Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și instituirea Comisiei de despăgubiri”