VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „R. Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est”
Republica Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est. Întrucât aceste acțiuni nu sunt recunoscute și au fost realizate în afara cadrului legal, odată cu reintegrarea graduală a statului ar putea fi întreprinse măsuri care să permită revenirea bunurilor în proprietatea țării. Declarația a fost făcută astăzi de vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului, informează MOLDPRES.
Oficialul a precizat că nu este vorba despre proprietățile private ale cetățenilor, precum apartamente, case sau terenuri.
„Am notat intențiile structurilor de la Tiraspol de a anunța noi privatizări. Activele scoase la vânzare sau incluse în lista de privatizare în raioanele de est sunt proprietatea Republicii Moldova, iar orice acțiune de privatizare efectuată în afara cadrului legal național nu produce efecte juridice”, a declarat Valeriu Chiveri.
Vicepremierul a avertizat persoanele, care intenționează să se implice în asemenea acțiuni de privatizare sau să accepte astfel de oferte, că trebuie să își asume consecințele juridice și financiare.
„Le-aș recomanda să cântărească foarte bine aceste decizii, deoarece ele s-ar putea dovedi mult mai costisitoare decât par la prima vedere. Sunt convins că, într-o anumită perspectivă, cei care au recurs la asemenea acțiuni se vor confrunta cu probleme juridice și financiare. Atât timp cât toate acțiunile au fost ilicite, în momentul reintegrării graduale a statului am putea ajunge și la alte măsuri care ar permite revenirea bunurilor în proprietatea țării”, a remarcat Valeriu Chiveri.
După sistarea livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană, care a avut loc la începutul anului 2025, economia din stânga Nistrului a intrat într-o perioadă de declin. În acest context, administrația de la Tiraspol a inclus pe lista de privatizare mai multe active industriale.
Guvernul anunță schimbări la conducerea AGE și a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru
Candidații înregistrați la alegerile regionale se pot retrage din cursa electorală până pe 5 noiembrie
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Agenda întrevederilor oficiale
VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, întrevedere cu premierul României Luca Niculescu: „O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne un factor de stabilitate”
FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”
VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova
Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru
Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”
BTA: Bugetul Bulgariei pentru 2027 va include măsuri de susținere a creșterii economice
Cetățenii pot solicita clarificări privind datele personale după atacul cibernetic asupra serviciilor guvernamentale
Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Rusia a atacat infrastructura energetică și feroviară din Ucraina. Peste 280.000 de familii au rămas fără electricitate
Asociațiile de proprietari pot obține granturi de până la 70% pentru reabilitarea energetică a blocurilor
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale
Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei
Accident grav la Ștefan Vodă. Un bărbat și fiul său au decedat la fața locului
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +15°C
CNAS a efectuat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna noiembrie