Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas: „Regiunea transnistreană nu va fi un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova”
Regiunea din stânga Nistrului nu va reprezenta un impediment pentru parcursul european al Republicii Moldova. Afirmația a fost făcută astăzi la Chișinău de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, în cadrul unei conferințe comune cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, comunică MOLDPRES.
„Doamnă președintă Maia Sandu, este o plăcere să fiu astăzi la Chișinău, în ajunul Zilei Europei, amintindu-ne că Europa este mai puternică împreună. Republica Moldova este unul dintre cei mai apropiați și importanți parteneri ai Uniunii Europene, iar noi ne dorim să o vedem parte a Uniunii Europene”, a declarat Kallas.
Oficialul european a apreciat ritmul reformelor implementate de autoritățile de la Chișinău, menționând că acestea sunt „sustenabile și în beneficiul direct al cetățenilor”.
„Recunoaștem progresul remarcabil și determinarea Republicii Moldova. Aderarea la Uniunea Europeană nu este doar un proces tehnic, ci și unul politic”, a subliniat Kallas.
Unul dintre mesajele centrale ale intervenției a vizat regiunea din stânga Nistrului, pe care oficialul european a exclus-o din lista potențialelor blocaje în procesul de aderare.
„Vreau să vă asigur că regiunea transnistreană nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova”, a afirmat vicepreședinta Comisiei Europene.
Oficiala a menționat că Uniunea Europeană va insista și asupra retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană, în cazul în care vor avea loc negocieri de pace între Occident și Federația Rusă privind războiul din Ucraina. Ea a afirmat că actualele discuții privind pacea nu produc rezultate vizibile și că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să decidă clar ce condiții vor pune Moscovei, dacă vor considera necesară reluarea negocierilor.
„În ceea ce privește Republica Moldova, noi vom înainta solicitarea de a elimina trupele ruse din Transnistria”, a declarat Kallas.
Kaja Kallas a precizat că Republica Moldova „aparține deja spațiului european” și a anunțat apropierea organizării celui de-al doilea summit Uniunea Europeană–Republica Moldova.
În discursul său, oficialul european s-a referit și la războiul din Ucraina, precum și la presiunile exercitate de Federația Rusă asupra Republicii Moldova, inclusiv prin dezinformare, presiuni energetice și atacuri asupra infrastructurii critice.
Ea a amintit că Uniunea Europeană a intervenit în situații de criză, inclusiv prin sprijin pentru asigurarea cu apă potabilă și energie electrică.
De asemenea, Kallas a subliniat că sprijinul european, inclusiv echipamentele de supraveghere și radarul livrat Republicii Moldova, contribuie la creșterea securității și la consolidarea capacităților de apărare aeriană.
„Toate aceste exemple demonstrează valoarea practică a sprijinului nostru. Uniunea Europeană este și va rămâne alături de Republica Moldova”, a conchis oficialul european.
Kaja Kallas efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 7–8 mai, având programate întrevederi cu conducerea țării, miniștri și membri ai societății civile.
Reintegrarea țării și extinderea relațiilor cu UE, discutate la Chișinău de oficiali din Moldova și Luxemburg
MAE a emis o alertă de călătorie pentru Qatar și Kuweit: „Situația de securitate rămâne volatilă”
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
Maia Sandu l-a felicitat pe Nikol Paşinian pentru obținerea majorității parlamentare: „Moldova și Armenia împărtășesc un angajament comun pentru pace și stabilitate în Europa”
FOTO // Un grup de deputați, în vizită la Washington. Oficialii au discutat cu reprezentanți ai Congresului SUA despre cooperarea politică și securitatea regională
Referendum local. Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, pot solicita votarea la locul aflării
MAE, în discuții cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei: „Responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul țării noastre este a Rusiei”
MAE condamnă incidentul în care un aparat de zbor s-a prăbușit și a explodat la Orhei: „O amenințare la adresa securității și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”
Deputați din Luxemburg efectuează o vizită în Republica Moldova pentru discuții privind integrarea europeană
Ambasada Republicii Moldova în Israel avertizează asupra noilor măsuri de securitate după atacul cu rachete din Iran
Conferința Investițională UE–Moldova // Mihai Isac: „Integrarea europeană trebuie să devină un proiect economic vizibil pentru cetățeni și credibil pentru investitori”
Fostul ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov, ales președinte al PSDE
Vladimir Voronin se retrage de la conducerea PCRM după peste trei decenii. Diana Caraman, aleasă președinte al partidului
Siegfried Mureșan: „Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova”
VIDEO // Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți
Trafic intens la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative
Expoziție dedicată costumului tradițional românesc, deschisă la Biblioteca Națională
Breaking news
Eugen Tomac și-a depus mandatul. Adrian Veștea a fost desemnat pentru funcția de premier al României
FOTO // Parlamentul, vizitat de elevi, cititori și tineri din mai multe state europene
GALERIE FOTO // Zilele Chinei la Chișinău, în obiectivul MOLDPRES
Gusturi, tradiții și tehnologie la „Zilele Chinei”. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Nimic nu poate înlocui comunicarea directă”
Donald Trump afirmă că SUA și Iranul ar putea semna un acord pe 14 iunie
Atenție, călători! Punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe și-a sistat temporar activitatea
Premierul pakistanez afirmă că semnarea acordului de pace SUA-Iran este așteptată în 24 de ore
MEC și ANCE vor analiza petiția privind examenul de Bacalaureat la Matematică
Traficul intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
VIDEO // Ministerul Culturii îi îndeamnă pe cetățeni să lase telefonul și să descopere arta
Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca
Șase cetățeni moldoveni au decedat în accidentul din Ungaria
O familie de antreprenori din Boscana transformă pasiunea pentru flori într-o afacere de succes