
Vizită de documentare a vicepremierului pentru reintegrare în perimetrul Zonei de Securitate
Vicepremierul pentru reintegrare Roman Roșca a întreprins vineri o vizită de documentare în perimetrul Zonei de Securitate, transmite MOLDPRES.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul vizitei la sediile sectoarelor de poliție din satul Varnița și din cartierul Nordic ale Inspectoratului de Poliție Bender, vicepremierul s-a familiarizat cu activitatea subdiviziunilor teritoriale, condițiile de muncă ale angajaților, precum și provocările cu care se confruntă aceștia în exercitarea atribuțiilor. Totodată, au fost discutate aspecte privind menținerea ordinii publice şi asigurarea securității cetățenilor.
De asemenea, vicepremierul a vizitat și Oficiul Avocatului Poporului din localitatea Varnița. Discuțiile s-au axat pe respectarea drepturilor omului în Zona de Securitate, accesul cetățenilor la servicii publice și monitorizarea cazurilor de încălcare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor. De asemenea, a fost examinată modalitatea de soluționare a petițiilor și sesizărilor venite din partea locuitorilor din regiune.
Roman Roșca a depus miercuri jurământul de învestire în funcția de vicepremier pentru reintegrare, în prezența șefei statului Maia Sandu și a premierului Dorin Recean. Funcția de vicepremier pentru reintegrare a rămas vacantă după ce luni, 21 iulie, Oleg Serebrian și-a încheiat mandatul, fiind numit Ambasador al țării noastre în Turcia.
FOTO // Speakerul Igor Grosu, vizită la Telenești: „Este esențial să păstrăm direcția europeană a țării”
Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa’ar, va efectua o vizită la Chișinău
Prioritățile noului vicepremier pentru Reintegrare: menținerea păcii și stabilității în regiunea transnistreană și în zona de securitate, principalul obiectiv
VIDEO // Corupția electorală nu rămâne nepedepsită. Daniel Vodă: „Dacă ne dorim o țară onestă trebuie să apărăm fiecare vot – corect, liber și conștient”
Maia Sandu, după reținerea lui Vladimir Plahotniuc: „Justiția moldovenească nu mai are niciun motiv să tergiverseze. Trebuie să se facă dreptate”
Roman Roșca a depus jurământul de învestire în funcția de vicepremier pentru Reintegrare. Maia Sandu: „Misiunea principală este siguranța oamenilor”
Olesea Stamate și Andrei Năstase au primit undă verde pentru colectarea semnăturilor
Patru formațiuni politice de opoziție au anunțat crearea unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare
Promo-LEX a lansat Misiunea de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Restricții de circulație în capitală
Drone ucrainene au lovit uzine din Stavropol
Muzeul Național de Istorie își scurtează programul de lucru
Un general american explică care sunt cele patru condiții care ar duce la capitularea lui Putin
Moldova obține încă o medalie la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Vinificatorii moldoveni au făcut cunoștință cu perioadele de tranziție necesare în procesul de aderare la UE
Spectacolul „Tema pentru acasă”, prezentat în fața Guvernului. Igor Grosu: „Trebuie să ne cunoaștem istoria, ca să nu o repetăm”
Accident rutier grav în raionul Cimișlia: o tânără și-a pierdut viața, iar patru persoane au fost spitalizate
Președinta CEC, Angelica Caraman, mesaj pentru alegători: „Votul este vocea fiecărui cetățean și cheia unei democrații autentice”
Ministrul turc de Externe afirmă că Ucraina și Rusia ar fi convenit asupra unei întâlniri directe Zelenski–Putin în Turcia
Publicat în Monitorul Oficial // Chișinăul pune în aplicare măsurile restrictive impuse de UE. Persoanele și entitățile apropiate lui Ilan Șor, incluse în listă
VIDEO // Pompierii moldoveni continuă intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia
Vizită de documentare a vicepremierului pentru reintegrare în perimetrul Zonei de Securitate
Temperaturi caniculare în zilele de odihnă. Meteorologii anunță vreme foarte caldă, izolat cu instabilitate atmosferică
Ordin aprobat de Ministerul Sănătății. Instituțiile medicale raionale vor prelua responsabilitatea diagnosticării, tratamentului și monitorizării pacienților cu hepatite virale
Peste 168 mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate prin intermediul „eRețeta”