Olesea Stamate și Andrei Năstase au primit undă verde pentru colectarea semnăturilor
Olesea Stamate și Andrei Năstase, care candidează independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pot începe colectarea semnăturilor pentru a fi înscriși în cursa electorală. O decizie în acest sens a fost adoptată, marți, 22 de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează MOLDPRES.
Astfel, grupurile de inițiativă ale celor doi candidați vor colecta semnături cel târziu până la 19 august 2025, inclusiv.
În aceeași ședință, CEC a respins cererea de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Democrația Acasă”.
„Examinând setul de documente prezentat, CEC a reținut că Procesul-verbal al ședinței Biroului Permanent Central al partidului este datat cu 14 iulie 2025, ceea ce precedă data începerii perioadei de desemnare a candidaților la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 cu 6 zile, astfel constatându-se nerespectarea cadrului normativ”, a explicat Comisia.
Totodată, în conformitate cu prevederile legislației electorale, lista de candidați înaintată de către un partid politic nu va fi mai mică de 51 de persoane și nu va depăși numărul de 111 persoane. În cazul Partidului Politic „Democrația Acasă”, a fost confirmată depunerea personală a documentelor de către 14 candidați, ceea ce este sub limita minimă de persoane care pot fi incluse în lista de candidați.
Codul electoral prevede că, în termen de 7 zile de la data primirii actelor, organul electoral efectuează sau refuză înregistrarea candidaților desemnați în alegeri. În acest termen, organul electoral este obligat să verifice veridicitatea și conformitatea actelor prezentate la data depunerii cererii de înregistrare. După începutul acestui termen nu se admite prezentarea unor dosare individuale noi, decât examinarea celor recepționate deja sau eventual oferirea clarificărilor suplimentare asupra situației de fapt și de drept în privința dosarelor și actelor prezentate la data depunerii cererii. Prin urmare, în interiorul termenului de examinare a cererii de înregistrare a listei de candidați, nu se admite suplinirea acesteia cu dosare individuale noi. După înregistrarea unei liste de candidați și obținerea statutului de concurent electoral, ultimul poate opera modificări asupra listei deja înregistrate.
În aceeași ședință, CEC a recepționat o cerere din partea lui Nicolae Urîtu, care a solicitat eliberarea listelor de subscripție pentru a colecta de sine stătător semnături în susținerea sa.
Amintim că termenul de desemnare a candidaților de către partidele politice în cadrul acestui scrutin a început la 20 iulie 2025 și se finalizează la 19 august 2025.
FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”
VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova
Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru
Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”
Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia
ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”
VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut într-o fântână din propria gospodărie
Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri
Republica Moldova marchează un an de tranzit comun cu Uniunea Europeană. Peste 12 000 de operațiuni, înregistrate de Serviciul Vamal
„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane
Reforma feroviară și accesul operatorilor privați, discutate cu mediul de afaceri
ANTA a prelungit până la 9 noiembrie termenul de depunere a cererilor pentru autorizațiile CEMT 2027
Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile
Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului
FOTO // Peste 60 de antreprenori din Moldova au analizat oportunitățile de export pe piața italiană
ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor