
19 persoane au beneficiat gratuit anul trecut de implant cohlear
Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Nouăsprezece persoane cu probleme de auz au beneficiat în 2021 de implant cohlear, achitat din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), comunică MOLDPRES.
Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de implanturi au beneficiat 14 copii și cinci adulți, în acest sens fiind alocate peste șapte milioane de lei.
Conform sursei citate, operația de implant cohlear este printre cele mai costisitoare cazuri finanțate din fondurile AOAM. Costul mediu al unui caz tratat, inclusiv consumabilele, a fost anul trecut de circa 400 de mii de lei /peste 20 mii de euro/. Intervențiile de implant cohlear sunt realizate doar la două instituţii medicale publice: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul Mamei și Copilului.
Pentru anul curent, în cadrul programului special „Implant cohlear” au fost contractate 20 de cazuri în valoare totală de circa 10 milioane de lei.
Foto simbol
FOTO Ziua Internațională a Copilului a fost marcată în toate posturile vamale de frontieră din R. Moldova
FOTO Sute de micuţi din Moldova au pornit pe 1 iunie la drum cu „Trenul Copilăriei”
Drumarii recomandă măsuri de siguranță rutieră pentru protecția copiilor, odată cu începerea vacanței de vară
Ecologiştii îndeamnă de Ziua Copilului să nu fie uitaţi nici micii locuitori ai naturii
Preşedinta Maia Sandu, de Ziua Internaţională a Copilului: „Noi, adulții, vom avea grijă să fie mereu senin cerul deasupra voastră”
Alexei Buzu: „Guvernul are grijă de copii și va continua să le ofere protecție socială, sprijin familial și un viitor mai bun”
STATISTICĂ: Copiii reprezintă 20,7% din populaţia R. Moldova, cu 105 băieți la 100 fete
Republica Moldova sărbătoreşte Ziua Internațională a Copilului
Incendiu în apropierea unei stații PECO din sectorul Botanica
22 de cetățeni au solicitat ambulanța săptămâna trecută după ce s-au intoxicat cu medicamente
Dorin Junghietu: „Energocom continuă procurările de gaze, conform cadrului legal și în condiții de transparență”
La Cimișlia a fost inaugurat un centru de intervenție timpurie pentru copii
Acord semnat la Berna. Moldovenii care muncesc în Elveția vor beneficia de pensii și alte prestații sociale
CNAS a finanțat plățile pentru familiile cu copii
Dorin Recean, către absolvenți la începutul sesiunii de examene: „Vă încurajez să credeți în potențialul vostru”
Oraşul Briceni va elabora un program de revitalizare, pentru a fi eligibil în mai multe proiecte de finanțare
Spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” „Grădina de sticlă” ajunge în șapte orașe din Europa
În luna mai, Parlamentul a adoptat 40 de acte normative
Povestea Taniei Guțu. Pasiunea pentru dulciuri transformată într-o afacere în Irlanda
Maia Sandu l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria obținută la prezidențialele din Polonia: „Moldova așteaptă cu nerăbdare să continue cooperarea cu Polonia”
Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală are o pagină web oficială
Benzina și motorina se ieftinesc la început de săptămână
Cinci persoane au fost ucise în Zaporojie în urma atacurilor rusești
Peste 4 000 de încălcări, înregistrate de polițiști în traficul rutier
USMF „Nicolae Testemiţanu” și-a prezentat oferta educațională la evenimentul „Fii Pro. Alege să fii Profesor!”