Acord intrat în vigoare. Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Emiratele Arabe Unite
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Emiratele Arabe Unite. Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind recunoașterea reciprocă și schimbul permiselor de conducere a intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.
Acordul permite cetățenilor Republicii Moldova să utilizeze permisul de conducere moldovenesc în Emiratele Arabe Unite în timpul șederilor temporare, fără a susține examene suplimentare, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația locală.
Totodată, cetățenii care au reședință în Emiratele Arabe Unite își pot preschimba permisul moldovenesc cu unul emis de autoritățile locale pentru categoria B, fără susținerea examenelor teoretice și practice.
Documentul are drept scop simplificarea și accelerarea procedurilor administrative, facilitarea integrării cetățenilor moldoveni și recunoașterea oficială a documentelor emise de autoritățile naționale competente. De asemenea, inițiativa este aliniată Planului Național de Dezvoltare 2024–2026 și contribuie la asigurarea drepturilor depline de deplasare pentru diasporă.
Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite a fost semnat la 3 februarie 2026, la Abu Dhabi.
Până în prezent, Republica Moldova a semnat 11 acorduri similare privind recunoașterea permiselor de conducere.
AUDIO // Primarul orașului Căușeni, reținut de CNA pentru mită de 89 000 de lei
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Nivelul poluării cu produse petroliere pe Nistru a revenit la limite admisibile. Analizăm reluarea alimentării cu apă în nordul țării”
Dosarele de înscriere la grădiniță vor putea fi depuse online
Premierul Alexandru Munteanu, despre situația de pe râul Nistru: „Ultimele date arată o evoluție pozitivă. Prioritatea este sănătatea cetățenilor”
Descinderi pe întreg teritoriul țării, într-o cauză de spălare de bani în sumă de peste 173 de milioane de lei
Noi direcții strategice pentru Regiunea Centru, discutate la Nisporeni
VIDEO // Patru bărbați, cercetați pentru contrabandă cu mașini de lux sustrase din UE
Zece localități din raionul Sângerei vor fi conectate la apeductul magistral Soroca-Bălți
FOTO // Vicepremierul Vladimir Bolea s-a întâlnit cu studenți de la UTM: „Țara aceasta vă aparține vouă”
FOTO // Guvernul și Uniunea Europeană modernizează studiile agricole la Țaul cu peste un milion de euro
O dronă de tip „Shahed” a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în zona punctului de trecere Palanca
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în centrul capitalei
Atenție, fraudă! Persoane necunoscute sună consumatorii și cer date personale, sub pretextul schimbării contoarelor la electricitate
Cer variabil și maxime de până la +15 grade Celsius, prognozate de meteorologi pentru miercuri
USMF „Nicolae Testemițanu” va lansa programul de studii - Asistență medicală stomatologică
Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran
Moldova extinde cooperarea cu OCDE pentru consolidarea instituțiilor
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri în discuții cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Republica Moldova va colabora cu Agenția Belgiană de Dezvoltare pentru modernizarea sectorului energetic
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Bruxelles de speakerul Igor Grosu și președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European
Dosarul penal ce vizează cazul Ludmilei Vartic a fost transferat de la Hâncești la Chișinău
Circa 300 de școli și grădinițe vor fi dotate cu echipamente digitale moderne
Cinci persoane au fost găsite vinovate pentru daune de 19 milioane de lei, dar vor scăpa de pedeapsă penală din cauza termenului de prescripție
Structură medievală din secolul XIV a fost descoperită în situl Costești–Gârlea
Ministrul Apărării: „Moldova va avea, în primul semestru al anului curent, un nou radar”
O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății
Reacții mai rapide în situații de urgență: Programul Național de Protecție Civilă 2026–2030, aprobat de Guvern
Siegfried Mureșan: „Republica Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la Uniunea Europeană”
Un bărbat din capitală va sta 15 ani după gratii după ce și-a înjunghiat concubina
Investiții în modernizarea infrastructurii, discutate cu reprezentanții mediului de afaceri din Franța