ro

 

Externe
18 Martie, 2026 / 18:00
/ Acum 4 ore

O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății

Un proiect de cercetare privind impactul muzicii asupra sănătății și calității vieții va fi realizat la Berlin, după ce clinica universitară „Charité” și Orchestra Filarmonică din Berlin au semnat un acord de cooperare, transmite Deutsche Welle, citată de MOLDPRES.

Colaborarea vizează dezvoltarea unor studii interdisciplinare la intersecția dintre medicină, neuroștiințe și artă, cu scopul de a analiza modul în care procesele muzicale pot contribui la prevenție, tratament și menținerea sănătății mintale.

Cea mai mare unitate spitalicească din Europa, clinica „Charité”, este recunoscută pentru cercetarea biomedicală avansată și serviciile medicale de înalt nivel, în timp ce Orchestra Filarmonică din Berlin reprezintă una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale la nivel mondial, implicată inclusiv în educația culturală și susținerea tinerelor talente.

„Colaborarea cu orchestra filarmonică deschide noi perspective la intersecția dintre medicină, știință și cultură. Împreună ne propunem să analizăm cum procesele muzicale pot sprijini prevenția, tratamentul și sănătatea mintală și să aducem aceste cunoștințe în practica medicală și în societate”, a declarat președintele consiliului de administrație al „Charité”, Heyo K. Kroemer.

În cadrul proiectului, comunitatea muzicală va avea un rol dublu, atât ca partener în cercetare, cât și ca obiect de studiu. Specialiștii vor analiza, între altele, modul în care muzica poate contribui la recuperarea organismului după perioade dificile și la creșterea capacității de muncă.

Reprezentanții Filarmonicii din Berlin susțin că există dovezi privind efectele benefice ale muzicii asupra sănătății și calității vieții. „Muzica emoționează, unește și poate contribui la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții”, a declarat Andrea Zietzschmann, directorul Fundației Orchestrei Filarmonice din Berlin.

Printre direcțiile de cercetare planificate se numără studiile de fiziologie muzicală, analiza bazelor neurobiologice ale percepției muzicii și dezvoltarea unor aplicații tehnologice în mediul digital. De asemenea, partenerii intenționează să organizeze evenimente dedicate publicului larg, inclusiv concerte interactive și inițiative în domeniul sănătății bazate pe muzică.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Președintele sârb Aleksandar Vucic afirmă că țara sa poate să fie atacată de Croația, Albania și Kosovo

/ Acum 5 zile

SUA ar putea escorta nave comerciale prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Armata iraniană ameninţă să „incendieze” şi „distrugă” infrastructuri petroliere şi gaziere în Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

SUA autorizează temporar vânzarea de petrol rus depozitat pe nave

/ Acum 5 zile

Benjamin Netanyahu declară că Israelul este „pe punctul de a zdrobi Iranul și Hezbollah”

/ Acum 5 zile

România // Nicușor Dan, după întrevederea cu Volodimir Zelenski: „Am primit garanții privind continuarea funcționării școlilor în limba română din Ucraina”

/ Acum 6 zile

Parteneriat strategic între România și Ucraina. Acordul a fost semnat la București de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski

/ Acum 6 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni

/ Acum 6 zile

Aproximativ 30.000 de militari participă la exerciții NATO desfășurate în Norvegia și Finlanda

/ Acum 6 zile

Lumea se confruntă cu cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu petrol din istorie, susține Agenţia Internaţională pentru Energie

/ Acum 6 zile

UE analizează plafonarea prețului gazelor după creșterea cotațiilor pe bursă

/ Acum 6 zile

Preţul petrolului a depăşit din nou 100 de dolari pe baril

/ Acum 6 zile

Autoritățile turce dau asigurări că vacanțele în Turcia se desfășoară normal, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

/ Acum 6 zile

ONU cere de urgență „scutiri umanitare” pentru a transporta ajutorul prin Strâmtoarea Ormuz