ANSA a depistat și nimicit un lot de 25 de tone de orez neconform
Un lot de orez de import, cu o cantitate totală de 25 000 kg, care prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor, a fost depistat și nimicit de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informează MOLDPRES.
Lotul a fost nimicit după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitei maxime admisibile a reziduului de pesticid Triciclazol.
Imediat, lotul de orez a fost pus sub restricție, iar ulterior întreaga cantitate de 25 de tone a fost nimicită.
Procedura de distrugere a orezului a avut loc sub supravegherea strictă a inspectorilor Agenției. Astfel, ANSA dă asigurări că niciun kilogram din lotul respectiv de orez nu a ajuns în comerț sau la consumatori.
ANSA a recomandat tuturor importatorilor să se asigure că produsele ce urmează a fi importate corespund legislației din domeniul alimentar, informând producătorii din țara de origine cu privire la cerințele normative din Republica Moldova.
Membrii Cabinetului de miniștri au ținut un minut de reculegere în memoria lui Gheorghe Urschi
FOTO // Acord de colaborare semnat la Copenhaga. OMS va oferi R. Moldova suport tehnic și expertiză în domeniul sănătății
Peste 683 000 de investigații de înaltă performanță au fost finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală
Agenda evenimentelor, miercuri, 15 aprilie
Ceas și lingouri din aur nedeclarate, depistate de vameși pe Aeroport
Cer senin și maxime de până la +20 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri
Peste 12 mii de apeluri la Serviciul 112 în zilele de Paști: circa 41 la sută dintre solicitări au fost non-urgente
Valută nedeclarată descoperită la Aeroport. Peste 34 000 de dolari, ridicați de vameși
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, reprezentată la evenimentul dedicat aniversării a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și celor pentru incapacitate temporară de muncă
Intervențiile ambulanței de Paști. Aproximativ 6 200 de cetățeni au solicitat echipele medicale de urgență
Interes sporit pentru studierea limbii române: peste 6800 de persoane s-au înscris la Programul lansat de MEC
Restricții de circulație în contextul desfășurării funeraliilor maestrului Gheorghe Urschi
Atenție, călători! Trafic intens în postul Leușeni, pe sensul de ieșire din țară
Cel puțin 14 morți în atacuri lansate de forțele ruse în timpul nopții în Ucraina
ANSA a depistat și nimicit un lot de 25 de tone de orez neconform
Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se apreciază ușor, iar euro își menține valoarea
FOTO // Cristina Gherasimov după vizita la Bruxelles: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”
Misiune contra cronometru pentru salvatori: un șofer rănit în urma unui accident a fost descarcerat de echipele IGSU
Agenda evenimentelor, joi, 16 aprilie
Cer variabil și temperaturi de până la 20 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de joi
BNM discută cu FMI și Banca Mondială despre stabilitatea economică și planuri de dezvoltare
NATO anunță sprijin militar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina în 2026
Ambasada României în Republica Moldova: crearea Serviciului relații cu România consolidează cooperarea bilaterală
Moldova prezintă la Bruxelles rezultatele reformelor economice și sociale
Peste 140 de lucrări video au fost transmise de elevi din întreaga țară la concursul „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”
Axios: SUA și Iranul se apropie încet de un acord-cadru pentru încetarea conflictului
Acces facilitat pentru persoanele cu dizabilități. 30 de rampe vor fi instalate în instituțiile publice care găzduiesc secții de votare
VIDEO // Guvernul a transmis terenul necesar pentru continuarea lucrărilor la podul peste Prut de la Ungheni, care unește Republica Moldova și România
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”