ro

 

Societate
04 Octombrie, 2026 / 13:26
/ 04 Octombrie, 2021

Asociația Oficialilor Electorali din Europa a apreciat experiența autorităților electorale moldovene în promovarea educației civice

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/.Reprezentanți ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral au prezentat, la Conferința anuală a Asociației Oficialilor Electorali din Europa, de la București, bunele practici privind participarea tinerilor moldoveni la procesul electoral, transmite MOLDPRES.

Solicitat de MOLDPRES, directorul CICDE, Doina Bordeianu, a declarat că experiența statului moldovean în promovarea educării civice a tinerilor și modul de comunicare cu tinerii a fost apreciat de către organizatori și că inițiativele moldovene de instruire continuă în domeniul electoral vor fi aplicate și în alte state care fac parte din Asociației Oficialilor Electorali din Europa.

“De la fondarea instituției și până în prezent am realizate mai multe activități, care au promovat democrația participativă și au sporit interesul tinerilor față de alegeri. Am făcut ateliere de simulare a zilei alegerilor, sesiuni de instruire privind alegerile în Consiliile Elevilor, dar și școli electorale. Ideea noastră de concursuri de eseuri și vlogging electoral a fost apreciată și probabil, va fi aplicată și în alte state afiliate Asociației Oficialilor Electorali din Europa“, a spus Bordeianu.

Conferința anuală a Asociației Oficialilor Electorali din Europa a fost găzduită în acest an de către Autoritatea Electorală Permanentă din România, care a deținut, timp de un an, președinția asociației. Odată cu alegerea președintelui CEC, Angelica Caraman, în funcția de președinte al acestei asociații, în anul 2022 conferința anuală va avea loc la Chișinău.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Polițiștii moldoveni vor fi instruiți în Turcia la capitolul tehnici moderne de criminalistică

/ Acum 1 zi

VIDEO // Noi preparate, depistate de poliție în centrele de refugiu din Chișinău

/ Acum 1 zi

Patru proiecte de dezvoltare locală modernizează orașul Telenești. Investiții de milioane de lei în apă, canalizare, infrastructură și servicii pentru copii

/ Acum 1 zi

Alertă cu bombă la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Pasagerii au fost evacuați

/ Acum 1 zi

Municipiul Cahul și districtul Beyoğlu din Istanbul au semnat un acord de înfrățire

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șoferii care nu au achitat taxa pentru drumuri, notificați de Serviciul Fiscal de Stat

/ Acum 1 zi

Ziua națională a ambulanței, marcată în Moldova. Aproape 780 000 de intervenții, în 2025

/ Acum 1 zi

DOC // Doi consuli onorifici ai Republicii Moldova au fost decorați cu Ordinul Onoarei

/ Acum 1 zi

ANSP: 36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat la Florești, 12 sunt spitalizate

/ Acum 1 zi

DOC // Legea privind Acordul Moldova–România pentru infrastructura de transport strategic a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Escrocheriile telefonice continuă: trei victime au pierdut peste 150 de mii de lei, iar escrocii folosesc noi metode

/ Acum 2 zile

Ministerul Mediului anunță stabilizarea nivelului Nistrului în zona stației de la Cosăuți

/ Acum 2 zile

Peste 60 de apeluri la 112 privind drone și aparate de zbor necunoscute, înregistrate în ultimele două luni

/ Acum 2 zile

Profesorii din Republica Moldova au fost aplaudați în Legislativ