ro

 

Societate
07 Octombrie, 2026 / 02:50
/ Acum 4 zile

Escrocheriile telefonice continuă: trei victime au pierdut peste 150 de mii de lei, iar escrocii folosesc noi metode

Poliția avertizează cetățenii cu privire la noile metode de escrocherie telefonică, după ce trei victime au raportat în ultimele 24 de ore fapte comise anterior, prejudiciul total fiind de 151.900 de lei. În același timp, alte 50 de tentative de escrocherie au fost dejucate datorită vigilenței cetățenilor, informează MOLDPRES.

Unul dintre cazuri a fost raportat în raionul Criuleni și s-ar fi produs în perioada decembrie 2025 – octombrie 2026. Un bărbat de 68 de ani ar fi fost contactat telefonic de persoane necunoscute care s-ar fi prezentat drept reprezentanți ai unei companii de investiții.

Sub pretextul unor investiții care i-ar fi adus profit, suspecții l-ar fi determinat pe bărbat să transfere 100.000 de lei. Potrivit Poliției, banii proveneau dintr-un credit contractat de victimă și au fost ulterior transferați într-un alt cont.

Poliția precizează că, în ultimele 24 de ore, nu a înregistrat cazuri noi de escrocherie telefonică. Totodată, cele trei fapte raportate recent ar fi fost comise anterior, iar victimele au sesizat autoritățile abia ulterior.

Avertizarea vine și în contextul în care băncile semnalează apariția unei metode prin care escrocii imită vocea unei persoane și falsifică numărul de telefon afișat pe ecran. Astfel, un apel poate părea că provine de la o persoană sau instituție cunoscută, deși în realitate este inițiat de escroci.

Instituțiile bancare recomandă clienților să nu divulge parole, coduri de acces sau alte date bancare în timpul unor astfel de apeluri. În cazul unui apel suspect, informația trebuie verificată prin contactarea directă a băncii, folosind datele oficiale de contact, iar în situații care prezintă risc imediat poate fi sesizat Serviciul 112.

Poliția recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când sunt contactați de persoane necunoscute care promit câștiguri rapide, propun investiții sau solicită transferuri de bani. Autoritățile subliniază că datele personale și bancare, precum și codurile de acces, nu trebuie comunicate unor persoane necunoscute și că transferurile nu trebuie efectuate la indicațiile acestora.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

„Porțile Moldovei” – o carte despre locuri, oameni și povești de acasă

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Chișinău, prejudiciat cu 283 000 de lei în urma unei escrocherii telefonice

/ Acum 1 zi

IGP a recepționat un nou lot de echipamente din partea Misiunii de Parteneriat a UE

/ Acum 1 zi

FOTO // Experiența Letoniei în dezvoltarea școlilor de artă, prezentată managerilor din Moldova

/ Acum 1 zi

Activitatea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reluată

/ Acum 1 zi

Mediatorii din Moldova își vor alege organele de autoadministrare la Adunarea Generală din 13 octombrie

/ Acum 1 zi

FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”

/ Acum 1 zi

Începând cu luna octombrie, facturile la energia electrică vor include date comparative privind consumul

/ Acum 1 zi

MEC introduce un număr unic pentru comunicarea cu publicul

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare

/ Acum 1 zi

Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

/ Acum 1 zi

Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”

/ Acum 1 zi

Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți

/ Acum 1 zi

Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan