FOTO // Asociațiile de Băștinași și autoritățile locale îşi consolidează capacităţile cu sprijinul Elveţiei şi PNUD
Un nou program destinat consolidării capacităților organizaționale ale Asociațiilor de Băștinași (AdB) și autorităților publice locale (APL) a fost lansat în această săptămână printr-o serie de instruiri desfășurate pe parcursul a două zile, reunind aproximativ 50 de participanți din diverse regiuni. În centrul activităților s-au aflat experiențele reale ale oamenilor din teritoriu, provocările cu care se confruntă comunitățile și soluțiile care pot fi aplicate imediat, transmite MOLDPRES.
Evenimentul, organizat în cadrul proiectului Elveția–PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, a oferit un spațiu de dialog, schimb de idei și colaborare între membrii AdB-urilor și reprezentanții administrației locale, în care fiecare practică, dificultate sau exemplu din sate a avut importanță. Instruirile au fost axate pe instrumente practice, modele funcționale și abordări care pot fi puse în aplicare în activitatea comunitară zilnică.
„Pe durata celor două zile, reprezentanții asociațiilor și ai autorităților au aprofundat subiecte esențiale pentru buna funcționare și dezvoltare a organizațiilor locale, printre care digitalizarea proceselor interne pentru eficiență și organizare sporită; comunicarea strategică și creșterea vizibilității inițiativelor comunitare; guvernanța internă și sustenabilitatea asociațiilor pe termen lung; crearea și menținerea parteneriatelor active cu diaspora; procese de consultare publică și mobilizare comunitară incluzivă”, explică PNUD.
Participanții au apreciat caracterul practic și orientarea pe rezultate a sesiunilor, menționând că instruirile le-au oferit nu doar cunoștințe noi, ci și un cadru de conectare și colaborare.
„Am însușit noi strategii de comunicare și soluții digitale inovatoare, care ne vor permite să acționăm mai rapid”; „Este o bună oportunitate de dezvoltare pentru asociațiile de băștinași care vor să crească și să prospere”; „Bunele practici împărtășite ne vor ajuta să construim o comunitate mai puternică și mai unită”; „Instruirea a conectat oameni cu aceleași aspirații și dorința de a contribui la dezvoltarea locului de baștină” – sunt unele din părerile participanţilor.
Scopul programului este de a întări capacitățile organizaționale ale AdB-urilor, de a stimula colaborarea între comunitățile locale și diaspora și de a susține dezvoltarea durabilă la nivel local. Inițiativa este implementată de Alianța Asociațiilor de Băștinași, în cadrul proiectului Elveția–PNUD „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”.
Lansarea programului marchează un pas important în fortificarea comunităților din Republica Moldova, oferind instrumente și conexiuni care pot transforma ideile de acasă în proiecte de impact.
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii