Bărbatul omorât și abandonat la Vadul lui Vodă, găsit în apele Nistrului
Corpul neînsuflețit al bărbatului omorât și abandonat în apropierea localității Vadul lui Vodă a fost depistat și extras din apele râului Nistru. Poliția anunță că operațiunea a fost realizată în urmă cu puțin timp, cu suportul colegilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În prezent, polițiștii, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, continuă desfășurarea acțiunilor procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Ieri seară, oamenii legii au informat că un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost omorât în capitală. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), autoritățile au fost sesizate despre dispariția acestuia.
În urma măsurilor operative, polițiștii din sectorul Buiucani au stabilit că victima se afla la domiciliul unuia dintre cunoscuții săi, împreună cu alte persoane. În timpul unui conflict, bărbatul a fost lovit cu un obiect ascuțit în regiunea toracică și a decedat din cauza leziunilor suferite. Pentru a tăinui fapta, suspecții ar fi transportat cadavrul și l-ar fi abandonat într-o zonă din apropierea localității Vadul lui Vodă.
Oamenii legii au identificat și reținut patru bărbați și o femeie. Totodată, au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală.
Un procuror și un polițist au fost plasați în arest preventiv în dosarul mitei de 400.000 de dolari
Circa 622 000 de familii vulnerabile beneficiază de compensații pentru energie. Ministra Natalia Plugaru: „Ajutorul acoperă 40% din costul facturii”
Plantele din Europa de Est utilizate în medicina chineză: carte semnată de savantul Wang Yifeng, lansată la Chișinău
Parlamentul își modernizează sistemul video pentru transmisiuni în direct
Veniturile fondurilor de asigurare medicală au depășit 2,8 miliarde de lei în primul trimestru din 2026
VIDEO // Puzzle-ul solidarității: experiment social în Parlament pentru conștientizarea autismului
Părinții care nu plătesc pensia de întreținere riscă arest sau muncă în folosul comunității
Parlamentul extinde beneficiile pentru veteranii muncii
Doi tineri au fost condamnați la 9 ani de închisoare după ce au agresat un cuplu de vârstnici din Durlești
Patru funcționari din nordul țării au fost reținuți de CNA și procurori într-un dosar de corupție
Parlamentul schimbă regulile: mai multe semnături vor fi necesare pentru crearea asociațiilor de locatari
Ministerul Mediului recomandă evitarea consumului de pește din Nistru din cauza riscului de contaminare
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, Ocnița: „Continuăm să investim în proiecte care contează pentru oameni”
Costul unei consultații la medicul de familie a ajuns la 360 de lei în 2025
Peste 20 de acte normative adoptate de Legislativ în luna martie
FOTO // Echipele de drumari intervin în mai multe raioane ale țării pentru plombarea gropilor și igienizarea traseelor
Fracțiunea PAS în Legislativ va avea un nou deputat. Curtea Constituțională a validat mandatul Silviei Bondarenco
VIDEO // O singură instituție va gestiona pădurile Moldovei. Gheorghe Hajder: „Trebuie să trecem la un management bazat pe performanță”
Sancțiuni de circa 1,8 milioane de lei aplicate de Fisc în urma controalelor desfășurate în martie
Rusia respinge aderarea Ucrainei la UE, invocând riscuri de securitate
CNMC: „Sectorul energetic rămâne fragil, iar încetarea stării de urgență necesită prudență”
Comisar european: UE trebuie să se pregătească pentru un şoc energetic de durată
MAE: „Condamnăm încălcarea spațiului aerian. Astfel de acțiuni pun în pericol securitatea cetățenilor”
Moldova devine platformă logistică strategică pentru reconstrucția Ucrainei
Sprijin pentru promovarea exporturilor: 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă de 14,6 milioane de lei prin programul „Bridge Export”
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” prezintă topul destinațiilor de primăvară pentru călătorii moldoveni
Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală
În atenția transportatorilor! Perioada de grație pentru sistemul digital CEMT a expirat și urmează amenzi pentru erorile de raportare
Procuror retrogradat: CSP a respins contestația lui Igor Demciucin
Cel puțin doi morți și zeci de răniți în Ucraina, după atacuri rusești