BUGET PLUS // 11.463 de copii cu dizabilități severe, accentuate și medii vor primi câte 5.000 de lei ajutor de Paște
Un număr de 11.463 de copii cu dizabilități severe, accentuate și medii vor primi câte 5.000 de lei ajutor de Paște. O parte dintre beneficiari au ridicat deja plățile, transmite MOLDPRES.
Conform autorităților de resort, valoarea totală a acestui ajutor de Paște este de 470 de milioane de lei, bani acordați în cadrul proiectului „Bugetul +Plus”. Ajutorul unic de la stat va fi oferit și celor 20.976 de familii care întrețin adulți cu dizabilități severe, precum și celor 203.000 de familii care au copii cu vârsta de până la cinci ani, potrivit MOLDPRES.
Stela Stratu, din raionul Ocnița, mama unui copil cu autism, a menționat că ajutorul a ajuns pe cardul social chiar în data de 2 mai. Ea a precizat că va cheltui banii pe jucării senzoriale și rechizite, deoarece băiețelul este la școală.
„Suportul oferit de autorități vine să ușureze un pic viața complicată a familiilor care cresc copii deosebiți. Acești copilași minunați necesită cheltuieli suplimentare, inclusiv pentru medicamente și pentru alimentație, care diferă de cea a celorlalți micuți”, a declarat ea.
Și tatăl unui copil cu sindrom Down din raionul Fălești a menționat pentru Agenție că a primit ajutorul chiar zilele trecute, pe card, și că din acești bani va cumpăra copilului o bicicletă.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat anterior că aceste plăți au fost posibile datorită sprijinului Uniunii Europene. El a specificat că suportul va ajunge la peste 230.000 de familii. Banii sunt transferați pe cardul social existent, acolo unde beneficiarii primesc deja anumite prestații sociale, sau pe un alt card bancar identificat de Guvern și introdus în bazele de date ale Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Totodată, în cazul în care beneficiarii nu dețin niciun card social sau card bancar, banii vor putea fi ridicați de la oficiile poștale. Pentru cetățenii aflați peste hotare, plata va fi disponibilă până la sfârșitul anului.
Pentru întrebări suplimentare, cetățenii se pot adresa la Centrul de Apel al Casei Naționale de Asigurări Sociale: 022 257 777.
Campania „Generația Pădurii” din această toamnă îmbină plantarea copacilor şi colectarea hainelor pentru nevoiași. Explicațiile Ministerului Mediului
Un pieton a decedat după ce a fost tamponat de un autobuz de rută
FOTO // Gimnaziul din Negureni, modernizat cu sprijinul României, a fost vizitat de ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu
Peste 275.000 de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Minimele termice vor indica -2 grade Celsius
Agenda evenimentelor, vineri, 6 noiembrie
IGP: Aparatul de zbor depistat la Rezina este de tip „Gerbera”, fără dispozitive sau substanțe explozive
Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV
Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile
Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori
Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina
Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
FOTO // UE sprijină pregătirile Republicii Moldova pentru aderare prin cercetare și expertiză în domeniul conservării naturii
CEC a confirmat legalitatea și rezultatele referendumului local din satul Delacău, raionul Anenii Noi
Un bărbat din Fălești, prejudiciat cu 90 000 de lei după ce a fost convins să contracteze un credit
Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026
Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, analizate la reuniunea Consiliului de Experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană
Peste 305 000 de cetățeni au depus cereri pentru compensații la energie
Agenții economici din domeniul taxi, în vizorul Fisc: suma obligațiunilor fiscale declarate a depășit 872 de mii de lei
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi, la reuniunea statelor membre ale ICE: „R. Moldova urmează să deschidă negocierile pentru ultimele două clustere și mizează pe susținerea statelor membre ale UE”
Școli și grădinițe din mai multe localități vor beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea accesului copiilor romi la educație
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”
Declarațiile de presă susținute în urma ședinței Consiliului Național de Securitate