
Cetățenii pot participa pe 9 mai la discuții cu miniștri și diverse activități organizate în PMAN cu ocazia Zilei Europei
Pe 9 mai, la Chișinău, va fi celebrată Ziua Europei, dedicată păcii, unității și valorilor europene. Cu această ocazie, în Piața Marii Adunări Naționale va fi organizat un eveniment de amploare, începând cu ora 13:00, transmite MOLDPRES.
Acțiunea este organizată de către Delegația Uniunii Europene, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.
Vizitatorii vor putea explora cortul Guvernului, unde vor avea posibilitate să discute cu membrii Cabinetului de miniștri despre parcursul european al țării. De asemenea, în Piața Marii Adunări Naționale vor fi amenajate o serie de expoziții, printre care și prezentări ale echipamentelor și autospecialelor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Autorității Aeronautice Civile și Serviciului Vamal.
Pe parcursul zilei, cetățenii se vor putea înregistra pentru excursii ghidate în Casa Guvernului, care va fi deschisă publicului. Traseul va include muzeul instituției, sala de ședințe a Executivului și sala media.
Ziua se va încheia cu un concert care va începe la ora 19:00. Pe scenă vor urca Vali Boghean, Marej, Vopli Vidopliassova din Ucraina, Zdob și Zdub, Lupii lui Calancea, alături de GUZ și Surorile Osoianu.
În același timp, Ziua Europei va fi sărbătorită la Ungheni, Cahul și Căușeni.
Șase proiecte ale organizațiilor din domeniile cercetării și inovării vor beneficia de finanțare din bugetul de stat
APP va iniția procesul de exproprieri pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA
BUGET PLUS // 11.463 de copii cu dizabilități severe, accentuate și medii vor primi câte 5.000 de lei ajutor de Paște
Ministerul Finanțelor atenționează despre un material fals, în care este utilizată imaginea ministrei Victoria Belous
R. Moldova a finalizat şi validat primul Raport Bienal de Transparență
Adresa va dispărea din buletin. Autoritățile pregătesc modificări privind cărțile de identitate și de rezidență
GALERIE FOTO // Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessica Rosencrantz, au vizitat raionul Ialoveni
Ministrul Educației Dan Perciun atenționează despre deplasarea unor grupuri de profesori la instruiri organizate în Rusia
Începând cu anul viitor, mai multe instituții de stat vor fi reorganizate
Cu ajutorul Guvernului, localitatea Lozova, Strășeni, beneficiază de un sistem modern de gestionare a deșeurilor
Termenul de prezentare a rapoartelor pentru producătorii înregistrați în lista REP a fost extins până la 31 mai
FOTO // Ziua Europei la Cimişlia: eveniment dedicat tinerilor cu genericul „Construim viitorul european al Regiunii Sud”
Sportivii care au obținut medalii la Campionatul mondial de haltere, felicitați în Parlament. Igor Grosu: Vă mulțumim pentru muncă și dedicație
Un fost primar din Leova și fratele acestuia, condamnați pentru escrocherie și fals în acte
Prețul motorinei ajunge la un nou minim istoric din ultimii ani
Curtea de Conturi are un nou membru
Zelenski, la 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste: „Răul rusesc trebuie combătut împreună”
Programul EcoVoucher // Mii de familii au primit câte șase mii de lei pentru a-și procura electrocasnice noi și a reduce factura la energie
Energocom a procurat în aprilie energie electrică la un preț mediu de 109 euro/MWh
Vizita comisarei UE, Marta Kos, la Chișinău. Accesul persoanelor în anumite locuri publice va fi restricționat
Deputații au adus un omagiu veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Igor Grosu: „Este de datoria noastră să apărăm valori câștigate cu greu și să rămânem uniți”
Prins cu mita. Un bărbat din Chișinău ar fi pretins 1200 de euro pentru perfectarea unui permis de conducere
Asociațiile de băștinași, o verigă importantă în dezvoltarea comunităților locale și sporirea coeziunii sociale
Măsuri obligatorii pentru prevenirea degradării terenurilor, aprobate de Guvern
Cetățenii pot participa pe 9 mai la discuții cu miniștri și diverse activități organizate în PMAN cu ocazia Zilei Europei