ro

 

Societate
11 Martie, 2026 / 09:40
/ 20 August, 2015

De la 1 septembrie, pensiile şi plăţile sociale vor fi achitate la Poşta Moldovei şi la şapte bănci comerciale

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. În legătură cu lichidarea Băncii de Economii şi a Băncii Sociale, începînd cu 1 septembrie toate plăţile sociale şi pensiile, achitate anterior prin aceste instituţii financiare, vor fi onorate prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei” sau la şapte bănci comerciale, desemnate de Casa Naţională de Asigurări Sociale /CNAS/, informează MOLDPRES.

Preşedintele CNAS Maria Bortă a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o conduce a semnat contracte cu şapte bănci comerciale: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, FinComBank, Eximbank, Energbank şi EuroCreditBank.

„Pensionarul sau beneficiarul de plăţi sociale poate alege personal prestatorul de servicii prin depunerea unei cereri la instituţia bancară pentru a deschide un cont şi a primi un card bancar. Procedura este simplă: persoana se prezintă cu buletinul de identitate la instituţia aleasă, depune cerere, iar prestatorul transmite cererea către CNAS", a precizat Maria Bortă.

Potrivit sursei citate, băncile se obligă să elibereze gratuit beneficiarilor cardul pe care vor fi transferate alocaţiile, fără să fie percepute taxe de întreţinere.

Cardul bancar poate fi obţinut de orice doritor care locuieşte pe teritoriul ţării şi care primeşte prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale următoarele plăţi sociale: toate tipurile de pensii, alocaţiile sociale de stat, alocaţia lunară de stat, indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia unică la naşterea copilului, ajutorul de deces, suportul financiar de stat, prestaţiile sociale acordate şomerilor, ajutorul social.

Preşedintele CNAS a mai spus că transferul de la un prestator la altul poate dura pînă la o lună. Beneficiarii care au depus cererea de transfer în luna curentă vor primi banii în luna următoare, pentru două luni. Persoanele care nu au depus cerere de schimbare a prestatorului, de la 1 septembrie îşi vor putea ridica banii la Poşta Moldovei, păstrîndu-şi dreptul de a schimba prestatorul oricînd vor dori. Orarul de plată a prestaţiilor sociale rămîne acelaşi ca şi pînă acum. În cazul beneficiarilor deserviţi de Poşta Moldovei banii vor fi ridicaţi de la oficiul din localitatea în care persoana îşi are viza de reşedinţă.

Banii care nu au fost ridicaţi de la Banca de Economii, aflată în proces de lichidare, vor fi întorşi către CNAS şi vor putea fi ridicaţi oricînd de beneficiari de la prestatorul nou ales sau de la Poșta Moldovei. .

Pînă în prezent, în jur de 28 mii de beneficiari de plăţi sociale au depus cereri pentru a fi deserviţi în cele şapte instituţii bancare, cu care Casa Naţională a încheiat contractele de prestări servicii de plată.

Potrivit datelor CNAS, instituția achită la momentul actual diferite plăţi sociale la circa un milion de persoane.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Braconaj piscicol depistat pe Nistru și în alte zone din țară: amenzi și unelte ilegale confiscate de inspectorii de mediu

/ Acum 21 ore

Accident grav la Strășeni. Două persoane au decedat la fața locului

/ Acum 22 ore

Celula de Criză a MAE: 30 de cetățeni moldoveni au fost evacuați din Emiratele Arabe Unite

/ Acum 22 ore

Un bărbat de 71 de ani a fost condamnat pentru omor după un conflict izbucnit la beție

/ Acum 23 ore

Cetățenii pot ridica compensațiile la căldură pentru luna februarie

/ Acum 23 ore

Investiții de peste 200 de milioane de lei în dezvoltarea localităților: zeci de proiecte finanțate în februarie prin programele „Satul European” și „Europa este aproape”

/ Acum 1 zi

Vremea caldă și vântul cresc riscul incendiilor de vegetație, avertizează IGSU

/ Acum 1 zi

BTA: Taraclia a marcat Ziua Femeii prin acordarea premiului „Femeia Anului 2026”

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, marți, 10 martie

/ Acum 1 zi

Parteneriat strategic pentru un viitor verde: Moldova și Suedia își intensifică cooperarea în domeniul protecției mediului

/ Acum 1 zi

VIDEO // Mobilizare națională pentru viitorul verde al Republicii Moldova: campania de împădurire din 14 martie 2026

/ Acum 1 zi

VIDEO // Cum sunt verificate produsele la frontieră: traseul probelor prelevate de ANSA până la rezultatele de laborator

/ Acum 1 zi

Vreme stabilă și temperaturi generoase în Moldova: până la 18 grade Celsius în timpul zilei de marţi, 10 martie

/ Acum 1 zi

Infrastructură verde la hotarul cu UE: „Parcul Francez” din Ungheni devine un pol modern de recreere pe malul Prutului