ro
Societate
24 Septembrie, 2025 / 18:02
/ Acum 2 ore

Descinderi de amploare în toată țară. CNA și Procuratura Anticorupție au efectuat peste 30 de percheziții în dosare de finanțare ilegală a unui partid politic

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție, au efectuat în această dimineață peste 30 de percheziții în mai multe localități din țară, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează acceptarea finanțării ilegale a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Conform sursei citate, în urma descinderilor au fost ridicate: documente, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, dar și mijloace financiare.

CNA a precizat că investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și acumulării probatoriului necesar pentru adoptarea unei decizii legale.