Participanții la Marea Dictare Națională care au obținut note de „9” și „10” au fost premiați de Ministerul Educației
Din an în an, numărul participanților la Marea Dictare Națională este tot mai mare, iar în acest an și numărul celor care au luat nota maximă a crescut. Astfel, dacă anul trecut au fost șase note de 10, anul acesta numărul lor a crescut la 18. Participanții care au obținut note de „10” și „9” au fost premiați, marți seara, în cadrul unei ceremonii oficiale, informează MOLDPRES.
Evenimentul a fost susținut de o serie de parteneri fideli, care au oferit câștigătorilor premii generoase, printre care abonamente la sport, seturi de cărți și bilete la teatru. Anul acesta, evenimentul a adunat un număr record de participanți, iar organizatorii își propun ca la anul viitor Marea Dictare Națională să reunească peste 5 mii de participanți.
„Ne-am inspirat și noi de la acea dictare națională, care s-a desfășurat în Franța și care a cuprins 5000 de participanți. Noi ne propunem în anul viitor să fim și mai mulți sau cel puțin să depășim numărul de cinci mii”, a declarat Secretara de Stat a Ministerului Educației și Cercetării Adriana Cazacu.
Oficiala a menționat că, anul acesta, textul a fost mai complicat, dar și mai lung, conținând 440 de cuvinte față de 350 din dictarea de anul trecut. Adriana Cazacu a mărturisit că a căutat foarte mult textul pentru dictare.„Am citit sute de pagini, cred că aproape o mie de pagini din creația lui Vladimir Beșleagă pentru a selecta acel text. Mărturisesc, a fost unul dificil, mai dificil ca cel din anul precedent. Cunoaștem să sunt persoane care au participat la toate cele trei ediții și probabil că acestea pot face diferența. Pe lângă faptul că a conținut mai multe cuvinte, a avut și mai multe semne de punctuație. Cu toate acestea, în acest an, avem rezultate mai bune”, a mai spus Adriana Cazacu.
Marea Dictare Națională a avut loc de Ziua Limbii Române, pe 31 august, și a reunit peste 2000 de participanți în Piața Marii Adunări Naționale, alături de mulți alții care au participat online din diasporă sau prin intermediul transmisiunilor televizate. Ediția din acest an s-a desfășurat sub genericul „Limba română ne unește”.
Lucrările au fost evaluate de o comisie formată din 17 profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie. În urma evaluărilor, 18 participanți au primit nota „10”, iar 120 - nota „9”
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025
Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei
DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
