DOC // Elevii din școlile reorganizate vor beneficia de o alocație lunară de 1000 de lei
Un număr de 1.328 de elevi din școlile implicate în procesul de reorganizare vor beneficia de o alocație lunară de 1.000 de lei. Aceasta va fi acordată pe parcursul a doi ani consecutivi de studii, câte 9 luni pe an, începând cu anul de studii 2026-2027, informează MOLDPRES.
Proiectul de modificare a Regulamentului privind modul de acordare a alocației pentru creșterea accesului la studii de calitate a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.
Alocația se acordă părinților sau reprezentanților legali ai elevilor transferați într-o instituție de învățământ, ca urmare a reorganizării școlii frecventate anterior. Sprijinul are scopul de a compensa costurile și efortul suplimentar generate de deplasarea către noua instituție de învățământ.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat anterior că alocația lunară de 1.000 de lei, acordată pe parcursul a doi ani, este un instrument concret prin care statul își asumă responsabilitatea față de familiile vizate direct de reorganizarea școlilor. Potrivit ministrului, fiecare leu este investit în sistem, în condiții mai bune de studiu pentru elevi.
Bugetul total estimativ al alocațiilor pentru cei doi ani de studii este de 23,9 milioane de lei.
Reforma consolidării rețelei școlare vizează, în anul 2026, 73 de instituții de învățământ în care își fac studiile 2.754 de elevi. Dintre aceștia, aproximativ 1.328 de elevi vor fi transportați către alte instituții de învățământ. Distanțele pe care urmează să le parcurgă copiii nu depășesc 20 de kilometri. 25% dintre elevi vor parcurge mai puțin de 5 km până la noua instituție de învățământ, iar 76% vor parcurge mai puțin de 10 kilometri. În același timp doar 65 de elevi vor parcurge mai mult de 15 kilometri.
Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor conflictului de pe Nistru
Moment de reculegere în Parlament în memoria celor doi polițiști decedați la Sîngerei
Trei minori și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară în ultimele 24 de ore
FOTO // Schemă de exporturi către entități sancționate din Rusia, descoperită de SIS și PCCOCS. Mărfuri de peste 21 milioane lei, investigate
VIDEO // Grupare de familie destructurată de oamenii legii. Tată și fiu riscă până la 15 ani de închisoare pentru vânzare de droguri
VIDEO // Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”. Șase bărbați sunt cercetați pentru șantaj și încălcarea vieții private
Peste 30 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Agenda evenimentelor, vineri, 26 iunie
Peste un milion de lei sustrași prin fraude telefonice într-o singură zi. Poliția atenționează cetățenii
Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Poliția a deschis un dosar penal pentru braconaj
O minoră s-a înecat într-un iaz din Soroca. Salvatorii trag un semnal de alarmă
VIDEO // Două femei au fost reținute pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu circa 450 000 de lei
Circa 120 de persoane cu dizabilități, aflate în îngrijire rezidențială, vor avea acces la traiul în comunitate
Restricții de circulație în centrul capitalei
VIDEO // Cetățenii, îndemnați să verifice contul personal de asigurări sociale. CNAS: „Aceste informații sunt esențiale pentru stabilirea pensiilor și indemnizațiilor”
Peste 174 000 de persoane au beneficiat, în luna mai, de medicamente și dispozitive medicale compensate
Piața de capital din Moldova în expansiune: CNPF anunță creșteri semnificative și noi instrumente financiare în 2025
„Republica Moldova are nevoie de un guvern stabil la București”. Președintele Parlamentului, despre așteptările de la noul executiv român
Igor Grosu, despre proiectul privind unirea Republicii Moldova cu România, adoptat tacit la București: „Am văzut mai multe zâmbete decât panică”
Reforma Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, votată de Parlament în prima lectură
Ministerul Energiei: peste 60% dintre acțiunile asumate pentru integrarea în piața energetică europeană sunt deja realizate
VIDEO // Piețele s-au umplut de fructe și legume de sezon. Care sunt prețurile
Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova și noi proiecte de cooperare, pe agenda vizitei vicepremierului Eugeniu Osmochescu în Austria
Programul URBACT: Noi oportunități de sprijin pentru orașele și municipiile din Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp
Peste 200 de tentative de fraudă telefonică prevenite în ultimele 24 de ore
VIDEO // Ministrul Mediului: „Aproape 90% dintre puieții plantați la Mihailovca s-au prins”
Educație digitală, voluntariat și dialog între generații pentru seniorii din Hârjauca
Efectivul-limită al CNA va crește cu 150 de unități
Comisia de evaluare a contestat decizia CSP în cazul lui Vasile Plevan