Doi bărbați au fost condamnați la cinci ani de închisoare pentru infracțiuni multiple săvârșite în capitală
Doi bărbați de 30 de ani au fost condamnați la pedepse de până la peste cinci ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni în municipiul Chișinău, inclusiv furturi în serie din magazine, un jaf stradal și fapte legate de droguri, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, primul inculpat a fost găsit vinovat de patru episoade de furt, un jaf și deținere de substanțe stupefiante. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare, care, cumulată cu o condamnare anterioară, a fost majorată la șase ani și trei luni de detenție.
Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat pentru furt, comis împreună cu primul. Deși inițial a primit o pedeapsă de un an de închisoare, în urma cumulării cu alte condamnări anterioare, instanța a stabilit o pedeapsă finală de cinci ani de detenție, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.
Ancheta arată că, în perioada 2021–2023, primul inculpat, împreună cu un complice judecat separat, a comis mai multe furturi din magazine din capitală. Aceștia pătrundeau în interior după ce spărgeau ușile și sustrăgeau telefoane mobile, ceasuri inteligente și alte bunuri electronice, prejudiciul total depășind 110.000 de lei. Într-un alt episod, ambii inculpați au furat un televizor dintr-un centru comercial.
Totodată, în septembrie 2022, primul inculpat a fost depistat de polițiști având asupra sa o substanță stupefiantă de tip PVP, confirmată ulterior prin expertiză. De asemenea, în august 2023, acesta a comis un jaf stradal, agresând o persoană și sustrăgând o țigară electronică în valoare de 700 de lei.
În cadrul procesului de judecată, ambii inculpați și-au recunoscut vina.
VIDEO // Ambasadoarea UE în Moldova, Iwona Piórko s-a întâlnit cu supraviețuitorii regimurilor represive la Centrul „Memoria”
VIDEO // Familie din raionul Soroca, ajutată să-și modernizeze casa printr-un proiect european
Lilia și Viorica, cele mai răspândite prenume inspirate din flori în Moldova
VIDEO // Campania UE „Show Nebun”, premiată pentru impactul în comunicare și informare
VIDEO // Peste 100 de localități din Moldova au beneficiat de iluminat stradal modernizat cu sprijinul UE
FOTO // Campania „Învață în Moldova” a ajuns la Căușeni. Liceeni din sud-estul ţării, ghidați în alegerea profesiei
Primăriile din Republica Moldova sunt invitate să depună proiecte de dezvoltare economică finanţate de UE şi PNUD până pe 17 aprilie
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare credincioșilor care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Floriilor și intrarea Mântuitorului în Ierusalim
Ministerul Apărării asigură că pacificatorii moldoveni din Liban sunt în siguranță în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
METEO // Schimbare radicală a vremii în Moldova cu maxime de 10 grade și dimineți foarte reci după ziua de luni
Cercetătorii au stabilit momentul precis în care meditația începe să reducă stresul și anxietatea
FOTO // Competiție de idei pentru protejarea mediului susținută de PNUD în 11 localități din Republica Moldova
Activitatea Aeroportului Internațional Eugen Doga a fost reluată după o alertă de securitate falsă
Locuitorii din raioanele Ungheni și Edineț vor fi consultați de medicii specialiști
Un sistem modern de sterilizare a fost pus în funcțiune la Policlinica de Stat
VIDEO // Escrocherie de aproape 400 de mii de lei la Sângerei: o femeie, reținută în flagrant
Lingouri din aur nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Peste 7300 de tone de carburanți, importate în ultimele zile în Republica Moldova
Peste 6 000 de persoane au fost angajate în câmpul muncii prin intermediul ANOFM
Comunitățile implicate în procesul de amalgamare voluntară pot beneficia de sprijin printr-un proiect susținut de Suedia
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari terminale petroliere ale Rusiei de la Marea Neagră
Doi bărbați au fost condamnați la cinci ani de închisoare pentru infracțiuni multiple săvârșite în capitală
Campionatul național de lupte, desfășurat la Chișinău: competiția a reunit circa 400 de sportivi
Circa 4 000 de șoferi au fost documentați pentru încălcări comise în traficul rutier
Pregătiri pentru masa de Paște: ANSA vine cu recomandări pentru a alege carnea de miel, ouăle și cozonacul
Activități dedicate sănătății lucrătorilor medicali vor fi desfășurate în mai multe raioane
Iranul respinge deschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul unui armistițiu
Premii pentru învingătorii Olimpiadei republicane la limba engleză și limba spaniolă
Bărbatul care a provocat un accident cu două decese la Cimișlia va ajunge pe banca acuzaților