ro

 

Societate
26 Martie, 2026 / 08:09
/ 17 Octombrie, 2025

Două femei din Nisporeni și o familie din Glodeni, spitalizate după ce au mâncat ciuperci

Șapte persoane au ajuns la spital în ultimele zile după ce s-au intoxicat cu ciuperci culese și consumate în gospodărie. Autoritățile trag alarma și recomandă populației să evite consumul ciupercilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, primul caz a fost înregistrat pe 14 octombrie 2025, în orașul Nisporeni, unde două femei – de 61 și 40 de ani, rude între ele, au prezentat simptome severe de intoxicație după ce au mâncat ciuperci preparate acasă. După acordarea primului ajutor de către echipa de urgență, ambele paciente au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.

Al doilea caz s-a produs pe 16 octombrie, în satul Danu, raionul Glodeni, unde cinci membri ai unei familii, trei bărbați cu vârstele de 22, 27 și 60 de ani și două femei de 22 și 43 de ani s-au intoxicat după ce au consumat ciuperci culese din pădure. La câteva ore după masă, aceștia au început să acuze stări de greață, vomă și slăbiciune generală.

Conform CNAMUP, în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2025, echipele de urgență din întreaga țară au fost solicitate pentru 11 pacienți cu intoxicație cu ciuperci, dintre care 10 au necesitat spitalizare.

Autoritățile atrag atenția că majoritatea cazurilor de intoxicații se înregistrează în mediul rural, unde oamenii continuă să consume ciuperci culese din pădure, fără a le verifica proveniența.

Specialiștii avertizează că semnele intoxicației pot apărea la câteva minute sau chiar la 3–6 ore după consum. Simptomele specifice intoxicației includ grețuri, vărsături, amețeli, slăbiciune, tulburări de vedere și halucinații. Medicii subliniază că intervenția rapidă este esențială pentru salvarea vieții pacienților.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca

/ Acum 20 ore

Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori

/ Acum 21 ore

Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie

/ Acum 21 ore

Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare

/ Acum 21 ore

VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră

/ Acum 21 ore

Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale

/ Acum 21 ore

ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare

/ Acum 21 ore

Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei

/ Acum 21 ore

FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori

/ Acum 22 ore

VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem

/ Acum 22 ore

Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 22 ore

Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025

/ Acum 23 ore

Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei

/ Acum 1 zi

DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial