Două Grupuri de Acțiune Locală vor integra dimensiunea Diaspora, Migrație și Dezvoltare în strategiile lor de dezvoltare
Două Grupuri de Acțiune Locală (GAL) din Republica Moldova – „Colinele Tigheciului” și „Drumul Vechi Moldovenesc” – au fost selectate pentru a integra dimensiunea Diaspora, Migrație și Dezvoltare (DMD) în strategiile proprii de dezvoltare locală, transmite MOLDPRES.
Selecția a avut loc în cadrul unui concurs național la care au participat nouă GAL-uri din diferite regiuni ale țării. În perioada următoare, cele două structuri locale vor beneficia de asistență metodologică și instruire specializată, oferite de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER, pentru actualizarea strategiilor lor de dezvoltare locală în sensul includerii componentei de implicare a diasporei.
Totodată, GAL-urile selectate vor realiza exerciții de cartografiere a membrilor din diasporă și a persoanelor reîntoarse în țară, precum și consultări publice cu locuitorii din comunități, în vederea identificării nevoilor și priorităților comune.
Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.
„Această inițiativă are ca scop consolidarea rolului GAL-urilor ca platforme de coeziune socială, incluziune și dezvoltare durabilă, demonstrând potențialul implicării diasporei în transformarea comunităților rurale. Prin această abordare, Republica Moldova continuă să dezvolte mecanisme locale inovatoare care valorifică experiența și resursele cetățenilor din diaspora, contribuind la revitalizarea zonelor rurale și la dezvoltarea echilibrată a teritoriului național”, explică PNUD.
Proiectul „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați” este o inițiativă derulată în Republica Moldova cu scopul de a sprijini dezvoltarea comunităților locale prin implicarea activă a cetățenilor și a grupurilor vulnerabile, inclusiv diasporei și persoanelor reîntoarse în țară.
Obiective principale constau în creșterea incluziunii sociale și a coeziunii comunitare – proiectul facilitează dialogul între autoritățile locale, organizațiile societății civile și cetățeni pentru a identifica și rezolva problemele comunității; implicarea diasporei și valorificarea resurselor externe – prin cartografierea membrilor din diasporă și a persoanelor reîntoarse, proiectul ajută comunitățile să integreze experiența și resursele acestora în strategii locale de dezvoltare; îmbunătățirea capacității Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) – GAL-urile beneficiază de instruire metodologică și suport în revizuirea strategiilor locale de dezvoltare, pentru a le face mai eficiente și incluzive; promovarea participării civice și a consultării publice – cetățenii sunt încurajați să contribuie activ la identificarea priorităților locale, dezvoltarea proiectelor comunitare și influențarea deciziilor publice. Beneficiari sunt Grupuri de Acțiune Locală și autorități locale din comunitățile rurale; cetățeni din diasporă și persoane reîntoarse în țară; comunitățile locale în ansamblu, prin proiecte care răspund nevoilor identificate.
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Comisia de evaluare reia audierile procurorilor. În septembrie vor fi examinați și magistrați de la PCCOCS
Incendiu într-un bloc din Bălți. Trei persoane, inclusiv un minor au fost salvate de pompieri
VIDEO // Grupare criminală specializată în comercializarea drogurilor, destructurată de oamenii legii: șase persoane arestate și 13 kg de droguri depistate
VIDEO // Veaceslav Platon va ajunge pe banca acuzaților pentru preluarea ilegală a 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”
Un procuror din Chișinău a fost eliberat din funcție după mai multe abateri disciplinare
Cerințele generale privind siguranța alimentelor vor fi stabilite printr-un nou proiect de lege
Reforma APL va consolida primăriile. Alexandru Iacub: „Nu putem lăsa pe nimeni în urmă. Mergem împreună înainte, pentru că este viitorul nostru comun”
Încă un procuror a promovat evaluarea externă după reevaluarea dosarului
FOTO // Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană Moldova: demonstrație practică cu utilizarea echipamentelor oferite de UE
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Ceață densă pe traseul Chișinău- Leușeni. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență
FOTO // Elevii din Republica Moldova au obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Limba Engleză
Prim-ministrul Vasile Tofan a salutat participanții la Chișinău Marathon 2026
Misterul din spatele romanului „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija. Destăinuirile muzeografei de la Țipova
Poliția avertizează șoferii: ploile și carosabilul umed cresc riscul de accidente
Rusia a atacat sudul Ucrainei. Explozii la Odesa și Nikolaev
Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie, neam și valori naționale
Accident grav în raionul Strășeni: o familie de trei persoane, transportată la spital
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea a început deja, prin lucrurile care apropie oamenii”
„Otello” de Giuseppe Verdi, pe scena de la Chișinău. Spectacolul va reuni artiști din mai multe țări
Războiul costă Ucraina aproximativ 190 de milioane de dolari pe zi
FOTO, VIDEO // Peste 500 de artiști, la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”. Speakerul Igor Grosu: „Sper să devină o frumoasă tradiție a Parlamentului”
După strâmtoarea Hormuz, alt coridor important de transport al petrolului din Orientul Mijlociu ar putea fi controlat de Iran prin aliații săi
O dronă a pătruns în Republica Moldova. Spațiul aerian a fost închis temporar
BTA: Planurile bugetare ale Bulgariei pentru 2027 combină consolidarea fiscală cu măsuri sociale și investiționale
UPDATE // Activitatea punctelor de trecere a frontierei din nordul țării a fost reluată