ro
Societate
02 Octombrie, 2025 / 21:08
/ Acum 5 ore

EcoContact a prezentat la Tirana experiența R. Moldova în gestionarea Registrului Național al Emisiilor și Transferului de Poluanți

În perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2025, la Tirana, Albania, a avut loc un atelier subregional dedicat îmbunătățirii registrelor de emisii și transferuri de poluanți (RETP) în țările Balcanilor de Vest și Republica Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților de mediu, experți și organizații ale societății civile, inclusiv asociaţia EcoContact, având ca scop schimbul de bune practici și alinierea la noile cerințe europene, transmite MOLDPRES.

Discuțiile s-au concentrat pe armonizarea legislației naționale cu reglementările Uniunii Europene, modernizarea aplicațiilor informatice RETP, integrarea calculului automat al emisiilor, dar și pe tendințele internaționale privind aplicarea Directivei europene 1244/2024 referitoare la emisiile industriale și a Protocolului PRTR.

Republica Moldova a fost reprezentată de expertul de mediu Ion Marin, din partea organizației EcoContact, care a prezentat experiența națională privind Sistemul Informațional „Registrul Emisiilor și Transferului de Poluanți” (RETP), lansat în 2018. Acest sistem publică date despre emisiile în aer, apă și sol, precum și transferurile de deșeuri raportate de operatorii economici. În prezent, peste 300 de instalații industriale din țară sunt înregistrate în RETP.

Ion Marin a subliniat atât progresele realizate, cât și provocările existente.

„Deși cadrul legal național (Hotărârea Guvernului nr. 373/2018) permite funcționarea registrului, există diferențe semnificative față de standardele europene. Printre acestea se numără raportarea incompletă a consumului de energie și apă, lipsa unor mecanisme pentru includerea poluanților emergenți, precum substanțele PFAS sau microplasticele, dar și necesitatea modernizării platformei digitale pentru a asigura interoperabilitatea cu bazele de date naționale și europene”, a estimat expertul.

Atelierul de la Tirana a fost organizat de Centrul Regional de Mediu Albania și compania Participatio Ltd., cu sprijinul Ministerului Federal al Mediului din Germania și al Agenției Germane de Mediu.