FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” și Asociația Națională Vamală au semnat un Acord pentru susținerea proiectelor în domeniul vamal și cel de securitate
Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne și Asociația Națională Vamală au semnat un Acord de colaborare. Documentul stabilește cadrul general pentru dezvoltarea și implementarea unor activități comune, menite să consolideze procesul de formare, perfecționare și profesionalizare a specialiștilor din domeniul vamal, al securității frontierei și al aplicării legii, comunică MOLDPRES.
Acordul reflectă angajamentul ambelor instituții de a consolida cooperarea interinstituțională și de a contribui la modernizarea cadrului educațional, operațional și normativ, în conformitate cu standardele europene și internaționale. Părțile își propun să dezvolte inițiative comune, care să sprijine armonizarea proceselor vamale, creșterea eficienței instituționale și promovarea bunelor practici în domeniile de interes comun.
Cooperarea prevede realizarea de studii, analize și cercetări științifice, organizarea de activități academice și profesionale, precum și facilitarea schimbului de date și informații, cu respectarea competențelor legale. Acordul include susținerea programelor de instruire, formare continuă și dezvoltare profesională, destinate studenților și specialiștilor din domeniul vamal și din structurile MAI.
Părțile vor colabora în organizarea de conferințe, seminare, mese rotunde, stagii de practică, proiecte comune și alte activități relevante pentru consolidarea capacităților instituționale. De asemenea, se acordă prioritate promovării valorilor europene, principiilor statului de drept, transparenței instituționale și modernizării domeniului vamal în contextul integrării europene.
Încheierea Acordului va contribui la dezvoltarea unui parteneriat durabil, orientat spre creșterea calității formării profesionale și consolidarea capacităților instituțiilor implicate.
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii