FOTO// Dezvoltarea raionului Ungheni, pe agenda vizitei premierului Alexandru Munteanu
Dezvoltarea raionului Ungheni, crearea parcului științifico-tehnologic, modernizarea școlilor, reparația drumurilor și îmbunătățirea serviciilor medicale au fost subiectele discutate în cadrul unei vizite a premierului Alexandru Munteanu la Ungheni, comunică MOLDPRES.
„Unghenenii sunt oameni gospodari – prin modul în care se îngrijesc de comunitățile lor, dar și prin dorința comună de a continua dezvoltarea raionului. Am discutat despre proiectele realizate, dar și despre cele pe care le avem în lucru: crearea parcului științifico-tehnologic, modernizarea școlilor, inclusiv prin extinderea rețelei de «Școli Model», reparația drumurilor și îmbunătățirea serviciilor medicale pentru toți locuitorii din regiune”, a declarat premierul.
Alexandru Munteanu a subliniat că succesul dezvoltării țării depinde de implicarea fiecărei comunități.
„Dezvoltarea țării depinde de fiecare dintre noi și sunt sigur că împreună vom reuși să aducem Europa în casele noastre.”
În cadrul vizitei, premierul a discutat cu autoritățile locale și cu cetățenii despre prioritățile Guvernului în materie de infrastructură, educație și sănătate, evidențiind importanța implementării proiectelor strategice pentru creșterea calității vieții în raion.
Citeșete și: Premierul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Ungheni
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii