ro

 

Societate
10 August, 2026 / 04:24
/ 17 Iulie, 2025

FOTO // Pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au intervenit în prima misiune de lichidare a unui incendiu de pădure

Pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au intervenit, joi, 17 iulie, în prima misiune de lichidare a unui incendiu de pădure în apropierea orașului Patras, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pompierii au intervenit cu patru autospeciale pe o suprafață de 600 de hectare. Aceștia au luptat cu flăcările cot la cot cu colegii din Republica Elenă.

„Misiunea a avut loc în condiții dificile, specifice incendiilor de vegetație. În urma eforturilor comune, incendiul a fost lichidat și nu a obținut răspândire”, a comunicat IGSU.

De asemenea, pe parcursul a două zile după sosirea echipei la Baza de Operații din Republica Elenă, pompierii moldoveni au trecut prin sesiuni teoretice și instruiri practice privind stingerea incendiilor forestiere și specificul intervențiilor. Lecțiile au fost prezentate de ofițerii de legătură din cadrul autorităților elene. Instruirile au vizat îmbunătățirea cooperării operaționale și schimbul de bune practici în domeniul intervențiilor pentru stingerea incendiilor forestiere.

În perioada 14 iulie – 1 august 2025, echipa Republicii Moldova, formată din 22 de angajați și șase unități de tehnică specializată, este implicată în misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Republicii Elene.

Anul acesta, echipa de pompieri va participa pentru a treia oară în misiuni de lichidare a incendiilor de pădure în Republica Elenă și pentru a doua oară în calitate de membru deplin al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

În anul 2024, în cadrul programului, echipa IGSU a intervenit la stingerea a opt incendii de proporții. Pompierii au efectuat 19 misiuni de patrulare în zone cu risc ridicat și au salvat trei vieți omenești.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Un specialist din diaspora își propune să revină în Republica Moldova pentru a contribui la dezvoltarea registrului naval național

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Diaspora, acasă: Imagini de la cea mai mare reuniune a moldovenilor de peste hotare

/ Acum 2 zile

Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendiu în întreaga țară până pe 14 august

/ Acum 2 zile

Un bărbat a fost reținut într-un dosar de corupție. Ar fi facilitat transferul a 60.000 de dolari prin portofele electronice

/ Acum 2 zile

Noi cazuri de fraude telefonice și online. O femeie din Chișinău a transmis escrocilor 990 000 de lei

/ Acum 2 zile

Ultimele baraje antipoluare au fost demontate de pe Nistru după aproape cinci luni de intervenții

/ Acum 2 zile

Cetățenii Republicii Moldova pot obține burse de studii în Marea Britanie

/ Acum 2 zile

Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul concubinei

/ Acum 2 zile

Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării

/ Acum 2 zile

Peste 370 de accidente, înregistrate de la începutul anului în capitală. Șase persoane și-au pierdut viața

/ Acum 2 zile

Flux sporit de călători pe Aeroportul Chișinău, cu peste 1900 de pasageri deserviți pe oră în perioada de vârf a concediilor

/ Acum 2 zile

Siguranța copiilor în spațiul digital, prioritate pentru autorități. Maia Sandu: „Trebuie să creăm mecanisme care să-i protejeze”

/ Acum 2 zile

Vântul puternic și ploile au provocat pagube în nordul și centrul țării. Salvatorii au intervenit în zece cazuri

/ Acum 2 zile

DOC // Consolidarea securității și cooperarea cu UE. Programul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare pentru perioada 2024–2034, publicat în Monitorul Oficial