ro

 

Societate
04 Mai, 2026 / 17:41
/ Acum 2 ore

VIDEO // Grupare criminală care falsifica acte moldovenești și românești, investigată de autorități

O grupare criminală specializată în falsificarea și comercializarea documentelor oficiale este investigată de autoritățile din Republica Moldova, după o operațiune desfășurată de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), comunică MOLDPRES.

Potrivit oamenilor legii, membrii grupării sunt suspectați că produceau și distribuiau documente false, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere emise de autoritățile din Republica Moldova și România.

În cadrul investigațiilor au fost identificate și documentate mai multe persoane din nordul și centrul țării, suspectate de implicare activă în schema infracțională.

Anchetatorii susțin că activitatea ilegală era bine organizată, membrii grupării acționând coordonat atât în țară, cât și peste hotare, fiecare având roluri clar stabilite în procesul de producere și distribuire a actelor falsificate.

Pentru acumularea probelor, autoritățile au desfășurat multiple acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții la domiciliile persoanelor vizate și în mijloacele de transport utilizate de acestea.

În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare și sume de bani despre care se presupune că provin din activitatea ilegală.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Şefa statului, despre violența domestică și cazul Ludmilei Vartic: „Trebuie dreptate, nu speculații”

/ Acum 1 zi

FOTO // Elevii pasionați de geografie, în competiție națională la Olimpiada republicană de profil

/ Acum 1 zi

FOTO // Patruzeci de elevi din întreaga țară au fost premiați pentru performanțe deosebite la Olimpiada Republicană de Limba română

/ Acum 1 zi

Republica Moldova şi Japonia consolidează cooperarea pentru intervenții mai rapide și servicii de urgență modernizate

/ Acum 1 zi

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

/ Acum 1 zi

Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Ziua Internațională a Libertății Presei: „O presă liberă nu este un lux, ci o condiție pentru democrație”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire jurnaliștilor dedicați care apără democrația și adevărul în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

VIDEO // Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, despre realizările oraşului Stăuceni: „Prin astfel de proiecte, Moldova crește”

/ Acum 2 zile

FOTO // ADR Nord elaborează cu ajutorul României o strategie modernă pentru transformarea turismului regional într-un motor de creștere economică, până în 2029

/ Acum 2 zile

FOTO // Mii de locuitori din raionul Sângerei au acces la sanitație modernă și un mediu mai curat după extinderea rețelelor de canalizare

/ Acum 2 zile

Șase sate din raioanele Anenii Noi şi Criuleni vor fi conectate la apeductul magistral al municipiului Chișinău

/ Acum 2 zile

METEO // Cod Galben de înghețuri pe arii extinse, pentru zilele de 3 și 4 mai

/ Acum 2 zile

VIDEO, FOTO // Investiție de 22 de milioane de lei la Hâncești, unde lunca râului Cogîlnic a fost transformată într-un complex modern de agrement și sport

/ Acum 2 zile

Incendiu la etajul 14 al unui bloc din Chișinău cauzat de artificii. Avertizările pompierilor