ro

 

Societate
01 Noiembrie, 2026 / 19:36
/ 18 Iunie, 2026

Igor Grosu: „Factorul uman a stat la baza incidentului soldat cu moartea unui militar din Armata Națională”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că incidentul tragic din Armata Națională, în urma căruia un tânăr militar și-a pierdut viața după ce a fost împușcat, a fost provocat de nerespectarea regulilor de manipulare a armamentului, transmite MOLDPRES.

Potrivit șefului Legislativului, informațiile prezentate de Ministerul Apărării indică faptul că la baza tragediei a stat factorul uman.

„Factorul uman. Chiar ieri am avut o discuție cu domnul ministru. Persoana care a produs acest incident a comis niște încălcări ale regulilor de operare cu armele. El nu trebuia să facă mai mult decât îi permiteau instrucțiunile în spațiul destinat pregătirii armelor pentru un alt exercițiu”, a declarat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că organele competente investighează cazul, iar persoanele responsabile de încălcarea normelor de securitate vor fi sancționate conform legii.

„O să fie anchetat și, respectiv, vor fi sancționați cei care nu respectă aceste reguli”, a afirmat Grosu.

Oficialul a subliniat importanța respectării stricte a regulilor de manipulare a armamentului în cadrul instituțiilor militare.

„Atenție către toți: acestea nu sunt jucării”, a spus președintele Parlamentului.

Un militar în termen al Armatei Naționale a decedat în urma unui incident produs în timpul desfășurării activităților de serviciu. Circumstanțele exacte ale cazului sunt investigate de organele abilitate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova

/ Acum 2 zile

Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile

/ Acum 2 zile

Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului

/ Acum 2 zile

Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți

/ Acum 2 zile

StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală

/ Acum 2 zile

Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul

/ Acum 2 zile

Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor

/ Acum 2 zile

Energocom avertizează asupra tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în numele companiei

/ Acum 2 zile

Ministerul Mediului anunță majorarea deversărilor din lacul Dubăsari până la 85 de metri cubi pe secundă

/ Acum 2 zile

Procurorul PCCOCS Ion Brînza a promovat evaluarea externă

/ Acum 2 zile

„Două inimi gemene”. Igor Grosu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici

/ Acum 2 zile

Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni

/ Acum 2 zile

O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie

/ Acum 2 zile

Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern