Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Autoritățile Republicii Moldova și Ucrainei poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul țării noastre. În acest context, părții ucrainene i-au fost transmise proiectele Protocoalelor privind activitatea în punctele de trecere a frontierei de stat Criva–Mamalîga și Mirnoe–Tabaki, informează MOLDPRES.
Potrivit Poliției de Frontieră, în prezent, documentele se află în proces de examinare de către autoritățile de frontieră ale Ucrainei.
„Semnarea Protocoalelor va fi posibilă după finalizarea negocierilor și definitivarea procedurilor necesare de către ambele părți. Scopul principal al implementării acestui mecanism este consolidarea securității cetățenilor, fluidizarea traficului transfrontalier și asigurarea unor condiții sigure și eficiente la traversarea frontierei de stat”, a remarcat instituția.
În prezent, în punctul de trecere Criva–Mamalîga se desfășoară controlul comun pe teritoriul Republicii Moldova, pe sensul de intrare în țară. Totodată, în postul Mirnoe–Tabaki nu se desfășoară controlul comun la trecerea frontierei de stat.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat, la începutul lunii octombrie, că autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, în special la cele amplasate pe teritoriul Ucrainei. Acțiunile sunt coordonate interinstituțional și vizează asigurarea funcționării în condiții de siguranță a punctelor de trecere, precum și protecția angajaților și a călătorilor.
De asemenea, oficialul a subliniat că se lucrează la amenajarea unor spații de protecție, astfel încât, atunci când va fi cazul, atât angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal, cât și cetățenii aflați în punctele de trecere a frontierei să poată fi evacuați în condiții de siguranță.
Un proiectil a căzut, pe 5 octombrie, în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Obiectul a ricoșat și a ajuns într-un autobuz de rută care staționa în preajma barierei. În urma incidentului, un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit ușor.
METEO // Cer noros și ploi slabe, vineri, 30 octombrie
Exerciții tactice cu blindate se vor desfășura vineri în sectorul Buiucani al capitalei
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor
CONSTRUIM MOLDOVA // R. Moldova va avea un centru pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor speciale. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Avem nevoie de un mediu curat și sănătos”
CONSTRUIM MOLDOVA // Zece centre de sănătate vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Serviciile medicale trebuie să fie mai aproape de oameni”
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Leușeni a fost fluidizat
Peste 2.400 de studenți din 31 de țări au fost admiși în universitățile din Moldova
Un nou ghid elaborat cu suportul Suediei explică investigarea poluării, braconajului și tăierilor ilegale
Doi angajați vamali vor ajunge pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Prejudiciul depășește 1,5 milioane de lei
CONSTRUIM MOLDOVA // Școlile și universitățile, în centrul investițiilor europene. Ministrul Educaţiei, Dan Perciun: „Trebuie să avem ce să le oferim tinerilor acasă”
O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină în apropiere de Sărata-Galbenă
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor
Republica Moldova s-a clasat pe locul doi în topul regional al agențiilor de promovare a investițiilor
Energocom avertizează asupra tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în numele companiei
Ministerul Mediului anunță majorarea deversărilor din lacul Dubăsari până la 85 de metri cubi pe secundă
Procurorul PCCOCS Ion Brînza a promovat evaluarea externă
„Două inimi gemene”. Igor Grosu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici
Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni
O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie
VIDEO // Serviciul Vamal recomandă transportatorilor să utilizeze rute alternative și soluții digitale pentru evitarea aglomerației la frontieră
Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern
Peste 18 mii de buletine de vot vor fi tipărite pentru scrutinul de duminică. Acestea vor fi disponibile în patru limbi
FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Republica Moldova discută cu România, Bulgaria și Suedia noi proiecte de cooperare energetică
Au fost publicate rezultatele finale ale alegerilor din Israel: Partidul lui Netanyahu pierde teren, iar formarea guvernului devine o provocare
Două poduri din raioanele Sângerei și Florești, verificate pentru siguranța în exploatare