Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național
Centrul Național Anticorupție (CNA), Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal și Serviciul Fiscal de Stat au aprobat un mecanism unitar pentru desfășurarea investigațiilor financiare paralele la nivel național, informeazăMOLDPRES.
Reprezentanții celor cinci autorități au semnat un Ordin interinstituțional prin care a fost aprobat Regulamentul privind asigurarea desfășurării investigațiilor financiare paralele în cauzele penale generatoare de beneficii economice.
Potrivit CNA, noul Regulament instituie un mecanism unitar de organizare și desfășurare a investigațiilor financiare paralele și stabilește etapele de evaluare, inițiere, planificare, desfășurare și documentare a acestora, precum și mecanismele de evidență, raportare și cooperare dintre autoritățile competente.
„Unul dintre principalele obiective este inițierea timpurie a investigațiilor financiare paralele, și desfășurarea acestora concomitent cu investigarea infracțiunii. Astfel, autoritățile vor putea identifica și urmări din timp bunurile provenite din activități infracționale și dispune măsuri pentru indisponibilizarea acestora. Mecanismul urmărește prevenirea tăinuirii, înstrăinării sau transferului bunurilor infracționale și crearea premiselor necesare pentru confiscarea și recuperarea efectivă a acestora”, a subliniat CNA.
De asemenea, regulamentul consolidează cooperarea dintre Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA, organele de urmărire penală și procurori, inclusiv prin mecanisme comune de evidență și raportare a rezultatelor investigațiilor financiare paralele.
Prin instituirea acestui mecanism, autoritățile urmăresc aplicarea unei practici unitare la nivel național și creșterea eficienței în identificarea, indisponibilizarea, confiscarea și recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.
Militari din Moldova, România și SUA participă la exercițiul „Scutul de Foc 2026”. Armata Națională anunță deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale
VIDEO // Evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei în domeniul comerțului cu electronice. Două persoane au fost reținute
Condiții modernizate pentru pacienți și personal la Centrul Stomatologic Municipal Bălți
DOC // Programul „Educația 2030” a fost publicat în Monitorul Oficial
DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial
Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european